Eveniment literar religios Sonetele unui român ortodox către bătrâna Europă
Purtând desaga celor mai bine de o sută de sonete de sorginte religioasă publicate până acum, poetul, dramaturgul şi eseistul Paşcu Balaci se destăinuie acum iarăşi cu un buchet ales de noi sonete ale credinţei, prin care zugrăveşte cu pana cuvântului icoana Mântuitorului Iisus Hristos, mistuit de acelaşi imbold lăuntric al tuturor celor care, prin vremi, au rescris, după cei patru evanghelişti, viaţa şi divina lucrare a lui Iisus, cu sfintele evenimente ale mântuirii noastre, spre a ne fi, din generaţie în generaţie, călăuze şi tâlcuiri scripturistice, temeiuri şi imbolduri ale credinţei şi faptelor izbăvirii.
Versurile lui Paşcu Balaci nu poartă înfrigurarea căutărilor argheziene, ca să-şi strige încredinţarea tumultuosului "Este!", ci ne revelează o conştiinţă care şi-a purtat dintotdeauna strămoşescul crez cu totul lipsit de umbre ale şovăielilor, tăgăduirilor şi îndoielilor. Mărturisind că a dospit de mulţi ani dorinţa de a oglindi în imagini de sonet paginile evanghelice cele mai vibrante, Paşcu Balaci le rânduieşte acum, cu vădita dorinţă de a aduce o transfigurare a conştiinţelor contemporanilor atât de greu aplecate adesea sub povara stăpânitoarelor vremuri desacralizatoare şi ale ispitelor şi patimilor ce acaparează cu cele pământeşti trăirile sufleteşti cuvenite lui Dumnezeu Atotţiitorul.
Periplul biblic consistent al cărţii de faţă, cu un titlu cât se poate de sugestiv, izvorât din Psalmi, are ca prolog o Epistolă a unui român ortodox către bătrâna Europă, ce aduce acum, în timpul integrării noastre europene, mesajul creştin, al unui popor botezat deândată după naştere, care pastrează cu credincioşie până în zilele noastre duhul Sfântului Andrei, apostolul neamului şi mirul hristic ce i-a tămăduit de-a lungul vremii rănile sângerate de vitregiile atâtor potrivnicii. Sub păvaza Rugăciunii domneşti, poetul desfăşoară un album cromatic cu imagini specifice ale leagănului pământesc al vieţii Mântuitorului, constatând că ,,Toţi secolii de plâns fără Mesia / Umplut-au ochi tipsia Ţării Sfinte/ Păgâni ai legii dinte pentru dinte/ În iadul pământesc visau Solia.
Predica lui Iisus de pe Munte a adus chemarea către cele mai curate şi mai depline fericiri omeneşti şi cereşti. ,,Cei flămânzi de milă, milă vor primi/ Vedea-vor pe Tatăl cei neprihăniţi /Mântuiţi cei paşnici, fii dumnezeiţi /Credincioşi de fi-veţi, fericiţi veţi fi.
Judecăţile sănătoase ale oamenilor de la ţară, cu credinţa şi principiile lor native, răzbat în multe din finalurile concluzive ale sonetelor, precum în ,,Profetul în ţara lui,, ,,Grăit-a -ncet Iisus - Aşa-au vrut sorţii /chiar de ai fi în sat prooroc de soi / Să nu fii preţuit cât clanţa porţii...
La antipod, demonica ură a fariseilor fanatici contra lui Iisus este descrisă cu un realism zguduitor, pornind de la pilda vinului celui nou "Şi după cum la sate niciodată/ În butea mare, goală şi străveche/ Cu doage de stejar, crăpate zeghe/ Nu se mai toarnă noul vin vreodată /Tot astfel, a lui Iisus dreaptă Lege/ Nu se mai potrivea în jgheaburi strâmbe/ Aici rabinii nu aveau ce drege/ Şi nici voiau cutuma să o schimbe/ Aşa încât ucis-au Noul Rege/ Sperând c-al său şuvoi să nu se-ntindă..". Iisus străbate însă oceanul de ură şi răutate cu blândeţea Mielului lui Dumnezeu ce se jertfea pentru biruirea puterilor întunericului ca într-o scenă shakespereană: "Când l-au târât pe Locul Căpăţânii / Pe cruce L-au întins să-I bată-n palme/ Piroane groase şi printre sudalme/ Îl tot loveau pe Osândit păgânii."
De curând, poetul şi-a purtat paşii pe istoricele căi pardosite cu pietrele mărturiilor antice din Roma, ce păstrează până astăzi, pe lângă efigile Cezarilor şi gloriilor Cetăţii Eterne şi vibraţiile Credinţei celei tari ca piatra a celor doi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, biruitori şi aici cu puterea cuvântului Evangheliei Domnului, dar şi cu nimbul muceniciei lor. Zece sonete transpun simţămintele ce l-au cuprins în faţa vestigiilor paleo-creştine din Roma. Descoperind ca în vârful Columnei lui Traian nu se mai află statuia imperatorului cuceritor al Daciei, ci cea a Sfântului Petru, poetul vede în această semnificaţia adâncă a apostoliei neamului nostru românesc daco- român.
Cel mai mare arc de triumf din Roma, închinat întâiului împărat creştin Sf. Constantin cel Mare este văzut de poet ca stânca din care a izvorât noul fluviu al credinţei creştine eliberate de el de sub prigoanele păgâne, căci "Alt Tibru, proaspăt, de credinţă plin/ Prinse să curgă lângă vechi altare."
Ultima parte a cărţii este dedicată reflexiilor şi concluziilor de viaţă duhovnicească şi punere în lucrare practică a tot ceea ce Hristos Domnul ne-a lăsat prin cuvânt, prin puterea exemplului desăvârşit şi prih harul Sfintelor Taine ale Bisericii Sale. Spre cinstea sa, multe pagini din partea finală cuprind confesiunile introspective ale poetului Paşcu Balaci, cu duh de smerită mărturisire şi cu dorul tainicei apropieri de Blândul Păstor: "Chiar înainte de-a cădea-n genunchi / Tu, Doamne, ştii ce am purtat în gând, Tu-nalţi pe cel ce se prosterne blând / Sub al Tău fulger nărui al meu trunchi..."
Apoi, intrând în Cetate cu sonetul său, înspre final, poetul exaltă la sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei (25 februarie 2007) din metropola Bihorului şi ia parte la tumultul marii bucurii prilejuite de aşezarea în scaunul istoric al Episcopiei Oradiei a unei noi mari personalităţi bihorene, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Sofronie, venit acasă, între ai săi, să preia mitra, cârja şi vredniciile ctitorului Roman Ciorogariu şi să dea emblemei episcopale strălucirile cele dintâi ." Din sate de sub munte, din Silvanii / Venit-au credincioşii cu grăbire/ Lor li s-a dat de preoţi mare ştire / "Azi unge-se Vlădica din Oradii !"/ Şi au sosit cu dascăli, maici, ţărani/ Să-l vadă pe episcop ca pe-un mire/ De dimineaţă strânsu-s-a oştire/Bisericii cu Luna-n epifanii/ Iar de la schitul Strâmba o icoană/ Vindecătoare a Maicii sus au pus/ Şi tulnicele-au răsunat sub strană/ Ca "Vrednic este!" cleru-ntreg le-a spus/ Episcopul Sofronie da seama/ De cum va paşte turma lui Iisus."
Ca unul care am avut privilegiul şi desfătarea de a fi primul cititor al acestor sonete şi chiar înrăuritor al unora dintre ele, sunt părtaş tuturor acelora care citindu-le şi primindu-le în colţ tainic de inima se vor îndestula de mirificul lor mesaj hristic şi vor rosti şi ei: " Slăveşte, suflete al meu, pe Domnul".
Lansarea volumului "Slaveste suflete al meu pe Domnul", apărut la Editura "Dacia" din Cluj Napoca, în colecţia "Homo religiosus", ediţia fiind îngrijită de pr. Dorel Octavian Rusu, protopop al Oradiei, va avea loc miercuri, 3 octombrie 2007, de la ora 17, în Sala festivă a Baroului Bihor, str. George Enescu, nr. 1



Comentarii
Nu există nici un comentariu.