Un scurtmetraj de ficțiune, realizat de orădeanul Remus Ilisie, va participa, în perioada 4-7 iulie 2019, la competiția din cadrul Festivalului Internațional în limbajul semnelor „Clin d’Oeil” din Reims, Franța, eveniment dedicat artiștilor vizuali surzi.

Intitulat „The awanening” (Trezirea), filmul realizat de orădeanul Remus Ilisie va participa la competiția din cadrul Festivalului Internațional în limbajul semnelor „Clin d’Oeil” din Reims, Franța, în perioada 4-7 iulie 2019.

„Filmul este o colaborare cu niște prieteni francezi surzi, care, la sugestia mea, au devenit actori amatori expresivi și dezinhibați. Filmul este un scurtmetraj de ficțiune care vorbește despre cele mai stranii și mai profunde dorințe și temeri ale noastre care zac în subconștient și felul în care se reflectă acestea în visele pe care le avem, despre cât de subțire este linia dintre vis și realitate. Cât de mult am putea „contribui” la cunoașterea de sine, dacă am sta să ne înțelegem visele? Astfel de întrebări se desprind din experiența kafkiană prin care trece personajul principal: un bărbat condamnat pentru o crimă săvârșită în vis”, a declarat pentru CRIȘANA Remus Ilisie.

În prezent, Remus lucrează la un proiect de film de scurtmetraj cu trei actori de la Teatrul Regina Maria.

„Îmi doresc mult ca, și de acum înainte, să îmi duc la îndeplinire astfel de proiecte de film. Acum lucrez la un proiect de film de scurtmetraj cu trei dintre talentații noștri actori de la Teatrul Regina Maria, cărora le mulțumesc mult pentru încrederea pe care o au în mine și pentru implicarea pro bono în proiecte care nu le aduc niciun beneficiu financiar. Sper ca voi găsi persoane pasionate de film care să-și dorească, la un moment dat, să investească în proiectele mele”, a mai spus interlocutorul nostru.

Orădeanul Remus Ilisie are 39 de ani şi este licențiat al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Oradea, respectiv masterand al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Este autorul a numeroase expoziţii personale și de grup. Totodată, tânărul a participat la numeroase concursuri şi festivaluri de film.