2025 a fost declarat de Parlamentul României drept „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, o recunoaștere solemnă acordată uneia dintre figurile luminoase ale istoriei și spiritualității românești.

În acest context, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, vă invită la un eveniment cultural de mare încărcătură simbolică: „Iuliu Hossu – credință, curaj, demnitate. Un model pentru tineri”.

Evenimentul va avea loc marți, 25 noiembrie, de la ora 11.30, la sediul Bibliotecii Județene, Str. Armatei Române nr. 1/A, corp C, loc în care sunt așteptați toți cei care doresc să redescopere o personalitate a cărei viață a fost o mărturie neclintită a adevărului, a iubirii de țară și a demnității umane.

Un om care a făcut istorie prin credință și curaj

Cardinalul Iuliu Hossu, vestitor al Marii Uniri și martir al credinței în timpul regimului comunist, rămâne un exemplu moral pentru generațiile de astăzi și de mâine. De aceea, evenimentul își propune nu doar să prezinte repere istorice și culturale, ci și să readucă în atenția publicului figura unui om care a trăit și a suferit cu noblețe, convins că „credința noastră este viața noastră”.

La întâlnire vor participa personalități academice și ecleziastice de renume: Preafericitul Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu, inginerul și cercetătorul Gelu Hossu, precum și prof. univ. dr. Ovidiu Ghitta. Deschiderea va fi marcată de cuvintele de salut ale directorului Bibliotecii Județene, Ancuța Florina Șchiop, și ale Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, care va vorbi despre moștenirea spirituală și morală lăsată de Cardinalul Iuliu Hossu.

Programul include o expoziție documentară și o conferință susținută de dr. Silviu Sana, alături de lansarea a două volume apărute în 2025: „Ieșirea”, de Ruxandra Cesereanu, și „Iuliu Hossu și Marea Unire. Drumul rezoluției”, semnată de Gelu Hossu.

Organizatorii îi invită cu drag pe toți orădenii să participe la acest moment de omagiu și reflecție!