Anul Domnului 1777, ziua de 17 iunie la propunerea Curţii de Viena şi prin bula papală "INDEFESSUM", Papa Pius al VI-lea a pus baza fundamentală a acestei Instituţii Divino Umane, zi solemnă, cu urmări aşa de fericite "de-a lungul secolelor". Să rememorăm acest trecut, plin de fapte măreţe, plin de glorie dar şi de suferinţe şi de moarte. I-a fost dat poporului român, popor blajin dar înoptat, de-a lungul veacurilor să-şi poarte crucea suferinţelor. Rar a avut parte şi de zile senine! Asupritorii de ieri şi de alaltăieri au fost fără milă şi cruzi. Au trecut şi acestea. Toate trec în lumea aceasta! Dumnezeu s-a îndurat şi de năpăstuitul popor valah şi la vremea cuvenită i-a trimis mântuirea. Cei de demult spuneau ce emfază: «Ex Oriente lux», şi noi, fiii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, azi, cu îndreptăţită mândrie spunem şi noi: «Ex Occidente lux». Da, lumina a venit din Apus pentru noi! Şi încă o dată da, lumina a venit prin pasul fericit pe care l-au făcut strămoşii noştri de la 1700, după matură chibzuinţă şi lungi tratative de aproape 4 ani. E vorba de unirea religioasă cu Roma a unei părţi a românilor din Transilvania şi a părţilor anexe- ungurene. Drept urmare, se crează Instituţii pentru a promova această unire, precum a fost şi fondată Episcopia Română Unită cu Roma, Greco- Catolică de Oradea Mare. O dată înfiinţată a urmat organizarea ei. Primii trei episcopi: Moise Dragoş, Ignatie Dărăbant şi Samuil Vulcan au venit de la Blaj, din dieceza mare a Blajului. Ei au transplantat în noua dieceză de Oradea Mare, spiritul Blajului, deviza: Şcoală, Biserică şi Naţiune, deviză care rămas în cadrul ei până în zilele noastre. (...) Episcopie reînviată Să ne reamintim că în perioada de desfiinţare a diecezei, între anii 1948-1989, a condus în clandestinitate Episcopul Iuliu Hirţea, cu studii superioare de teologie şi studiu biblic la Roma. Înzestrat în chip deosebit, Episcopul Iuliu Hirţea promitea foarte mult. A intreprins o lucrare mare şi anume traducerea Sfintei Scripturi. Evenimentele ce au urmat nu i-au dat răgaz pentru aceasta. Cu sănătatea distrusă din cauza anilor din închisoare, moare prea devreme în anul 1978 într-un timp când atâtea nădejdii s-au pus în el. După revoluţie din 1989 Biserica noastră îşi reprimeşte libertatea, reînvie şi Episcopia noastră. În 1990 este ales şi confirmat ca episcop preotul profesor Vasile Hossu. Chemat în împrejurări foarte grele la refacerea Diecezei cu preoţimea decimată şi fără biserici. Episcopul Vasile Hossu luptă din răsputeri la refacere. În scurtă vreme şi într-un timp record ridică în cartierul Rogerius, o biserică frumoasă, vrednică de catedrală, ctitorie a sa. A fost un episcop cu o ţinută de adevărat ales a lui Dumnezeu, plin de bunătate şi de dragoste pentru semeni. „Numai Dumnezeu a fost mai bun ca şi el!” (Expresia unui coleg de şcoală). Măcinat de o boală necruţătoare de inimă, moare în reşedinţa sa în noaptea de 7/8 iunie 1997 - regretat de toţi fiii Bisericii noastre. Este înmormântat aşa cum a dorit în umbra Bisericii Maica Domnului din Rogerius pe care a ctitorit-o. Îi urmează în scaun actualul nostru Episcop Virgil Bercea. Vlăstar al Blajului şi nepot al neînfricatului Mitropolit şi Cardinal Alexandru Todea, care vine la Oradea în plină tinereţe. Prin stăruinţele sale reface şi măreşte seminarul teologic cu o aripă nouă modernă. El este acela care a împlinit Testamentul marelui Episcop Inocenţiu Micu Klein şi de a-i aduce de la Roma, acasă la Blaj, osemintele ca să fie îngropate după rânduiala românească. Este aceasta un mare merit. De pe acum îl socotim pe bună dreptate ctitor şi renovator al gloriosului nostru Seminar. Ce taine mai are Dumnezeu cu acest Episcop, cei ce vor veni după noi, vor vedea. Sfârşind, cu pietate şi cu recunoştinţă acum la ceas de aniversare, ne plecăm fruntea în faţa celor ce în vremuri grele (episcopi, preoţi şi cărturari) au ştiut să conducă corabia neamului românesc printre stânci şi prăpăstii la limanul mântuirii. Să le fie memoria binecuvântată!