Solişti de talie internaţională, pedagogi valoroşi, cu CV-uri impresionante, Horia Maxim şi Mihaela Anica au acceptat să vină în Oradea de-a lungul anilor atât ca muzicieni, în concerte, cât şi ca pedagogi, pentru elevii care au dorit cursuri de măestrie la flaut sau la pian. Joi seara, orădenii au şansa de a-i vedea împreună, în cadrul concertului simfonic organizat de Filarmonica de Stat.

Nu este prima dată când Horia Maxim şi Mihaela Anica sunt împreună pe aceeaşi scenă în Oradea. Dar concertele lor, susţinute în plină vară în Centrul Posticum, la finalul cursurilor de măestrie pentru elevi, au avut doar câteva zeci de spectatori. Poate pentru că evenimentele culturale nu se bucură de suficientă promovare, poate pentru că spectatorul a obosit să citească în prezentări CV-uri stufoase, cu denumiri străine şi înşiruiri de titluri care nu trezesc cititorului ecouri, deşi ascund ani de muncă şi o copilărie petrecută în studiu. M-am mirat să văd că unul dintre cei mai buni pianişti ai României (cotat de fapt cel mai bun al generaţiei sale) şi o flautistă "adoptată" de Viena susţin concerte pentru 20 de oameni, cu emoţie, cu zâmbet, cu mulţumiri la aplauze, cu bisuri. "Să nu uiţi să le aminteşti pe Ariadna şi Georgiana Mircescu, pentru organizarea deosebită (n.r. - iniţatoarele master class-ului din Oradea)", mi-a atras atenţia Horia Maxim, "trebuie să le mulţumim". Cu aceeaşi modestie, ambii solişti zâmbesc şi răpund la întrebări  fiecărui spectator în parte, pentru că, nu există niciun dubiu, după ce-i aud cântând, oamenii fac coadă. I-am întrebat cum se simte un solist care a cântat cu săli arhipline în toată Europa, când depune acelaşi efort artistic pentru un public restrâns. "Artistul care are cele mai mari şanse de împlinire este cel care nu ţine cont de câţi oameni are în sală" mi-a răspuns Horia Maxim şi am început să înţeleg că bucuria de a cânta face diferenţa între artiştii mari şi ceilalţi. Despre progres deci, despre bucuria de a fi, despre cum putem aborda muzica clasică, noi spectatorii, instituţiile sau viitorii muzicieni, în cele ce urmează:

 

R. Muzica clasică este considerată elitistă, iar oamenii de astăzi parcă nu mai au curajul să încerce, să treacă pragul unei filarmonici. Putem vorbi de un blocaj?

Horia Maxim: Nu. Descopăr un număr în creştere de oameni, de vârstă medie, care caută să intre în contact cu muzica şi care fac acest lucru plini de curaj. Este un progres faţă de generaţia de acum 15 ani. Oamenii au găsit informaţii conform cărora muzica le oferă beneficii sufleteşti. Oamenii ajung la muzică nu prin revelaţie, ci pentru că au anumite informaţii de la psihologi şi terapeuţi.

R. Îmbătrâneşte publicul memolan? Întâmpinăm probleme de promovare a muzici clasice?

H.M. În Bucureşti media de vârstă a publicului este 30-50 de ani. Este un echilibru, pentru că vin şi tineri. Mă duc la Viena şi văd în sălile de spectacol, în rândurile din faţă,  numai oameni în vârstă. La Sibiu sălile sunt arhipline şi vorbim de 600 de locuri. 80% dintre spectatori sunt abonaţi. Cred că trebuie găsite soluţii la nivel local, la fiecare filarmonică în parte. Managementul cultural în România acum se învaţă. Sunt doar câţiva directori de instituţii care au avut abilităţi pentru aşa ceva. În România trebuie să renunţăm la mentalitatea fatalistă. Să luăm modelul din străinătate unde există un om care se ocupă doar de managementul cultural.

R. Putem vorbi despre spectatori care vin la concerte din snobism? Dar despre spectatori care nu înţeleg, se plictisesc?

H.M. Există oameni care vin din snobism, dar măcar unii dintre ei descoperă că le-a plăcut ceva. Sunt şi oameni care se pot plictisi. Arta include pregărire. Melomanul bun este melomanul pregătit şi nu mă refer la studii de specialitate. Cunosc melomani care nu au studii muzicale, dar înţeleg. Pentru că sunt genul de spectatori dispuşi să-şi îndrepte atenţia spre asta. Nu trebuie să aştepţi să primeşti. Dacă ne îndreptăm cu mintea şi sufletul spre muzică, primim în compensaţie ceva. Problema este lipsa de educaţie muzicală a copiilor, problema este că s-a pierdut conceptul de concert.  Soluţia în România sunt concertele educative.

R. Cât este de greu pentru un tânăr să răzbească în acest domeniu?

H.M. Situaţia nu este uşoară, este o concurenţă foarte mare. Cine prinde un post într-o orchestră se poate considera fericit. Sunt mulţi absolvenţi şi s-a ajuns la un soi de suprasaturare, este foarte greu să găseşti un om care are şi vocaţie, şi aptitudini.

R. Ce înseamnă să ai succes în această profesie?

H.M. Depinde unde te-ai imaginat. Pentru mine, să ai succes înseamnă să practici arta la un nivel la care măcar unul sau doi oameni să fie bucuroşi că te-au ascultat.

 

Mihaela Anica: "Important în viaţă este să ai curajul să fii ceea ce-ţi permiţi să fii"

R. Cât este de important pentru un artist să-şi adauge în CV festivaluri şi concursuri internaţionale?

Mihaela Anica: Contează pentru cei care nu prea ştiu cu ce se mănâncă. Pentru noi este important să participăm pentru că ne întâlnim cu oameni şi putem să comunicăm cu ei. Poţi primi propuneri, poţi să colaborezi cu muzicieni, cu alţi interpreţi.

R. Am observat că oamenii sunt mai puţin dispuşi să vină la concertele camerale.

M.A. Este un adevăr care ne doare foarte mult. Oamenii nu vin, în primul rând, din neştiinţă şi pentru că nu au avut şansa de a gusta astfel de muzică. În toate genurile muzicale trebuie să cunoaştem repertoriul pentru a ne plăcea. Aceste spectacole sunt o poveste cu o energie deosebită. În astfel de concerte comunicarea dintre artişti ajunge la un moment înălţător. Nu există orchestră sau un dirijor care plămădeşte. Sunt doi, zece muzicieni care trebuie să se simtă bine împreună, să comunice extraordinar.

R. Ce aţi sfătui un copil care vrea să studieze muzică. La ce să se aştepte, cât este de scump să studiezi un instrument?

M.A. L-aş sfătui să fie consecvent. Să studiezi este scump, echipamentul este scump. Sunt copii care renunţă pentru că nu-şi dau seama că sunt unici. Faptul că eşti unic este cel mai sănătos punct de pornire! Pe de altă parte, sistemul românesc este rigid. Dacă începem studiul, trebuie să terminăm cu orice risc, pentru că s-a investit în noi. Aşa se formează oameni care-şi dau seama că nu pot profesa, dar nu renunţă pentru că nu ştiu să facă altceva.

R. Tinerii din România aleg să studieze peste hotare. Unii nu se mai întorc

M.A. Sper să nu se mai întâmple acest lucru la fel de des. M-aş bucura ca, după ce-şi termină studiile, să se întoarcă. Le-aş spune: "Să nu uiţi să vii să dai o mână de ajutor".

R.  Care este condiţia artistului? Ce sacrificii presupune succesul?

M.A. Ideea artistului de condiţie proastă este falsă. Dacă tu crezi în ceea ce faci şi-ţi canalizezi bine energia, reuşeşti. Din punctul meu de vedere, eforturile nu sunt sacrificii. Fiecare etapă prin care am trecut a contribuit la ce sunt eu azi. Deci, aş înlocui cuvântul sacrificiu cu progres. Important în viaţă este să ai curajul să fii  orice îţi permiţi să fii.

Atât pe scenă, cât şi dincolo de ea, Horia Maxim şi Mihaela Anica transmit emoţie pozitivă şi un magnetism aparte. Orădenii care vor să se convingă sunt invitaţi la Filarmonică joi, 25 februarie, de la ora 19.00.

Progamul concertului îl veţi putea găsi în ediţia de mâine a cotidianului Crişana.