Debutul absolvenţilor pe simeze
Penultima expoziţie de studio din acest an, realizată din lucrările absolvenţilor cursului de tehnică şi artă fotografică, seria E/2009, a fost vernisată ieri, sub egida conducerii Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea (CFNO), prilej cu care a avut loc şi înmânarea festivă a diplomelor de absolvire.
Expoziţia cuprinde 40 de imagini alb-negru, de format 24x30 cm, fotografiate pe filme clasice şi mărite în laboratorul propriu al Fotoclubului, respectiv 50 de fotografii color, motivate cromatic, de format 15x21 cm, realizate de pe suport digital, de către cei 12 absolvenţi ai cursului condus de artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele CFNO. Fotografiile expuse au fost realizate în cadrul unor deplasări de creaţie, organizate în această toamnă, pe o vreme ploioasă, în centrul istoric al Oradiei, respectiv în studioul de lumini al Fotoclubului orădean. Expoziţia organizată ieri a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele fotoclubului orădean şi coordonatorul cursului. Invitat să susţină momentul muzical a fost Thurzó Sándor József, director artistic al Cvartetului "Varadinum".
Noua expoziţie, organizată sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi al Primăriei Oradea, rămâne deschisă până în 16 decembrie. Intenţiile de vizionare se pot anunţa la telefonul 0741/212-111.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.