Invitatul Seminarului de poezie contemporană al "Cenaclului de la Bibliotecă", organizat joi, 22 aprilie, la Biblioteca Judeţeană, a fost poetul Gheorghe Vidican. Întâlnirea s-a dovedit a fi un bun prilej pentru poeţii şi scriitorii orădeni prezenţi de a vorbi despre opera lui, dar şi pentru a-l sărbători aşa cum se cuvine cu ocazia zilei onomastice.

 

Acum câţiva ani, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Galei premiilor de excelenţă 2006, Gheorghe Vidican era desemnat câştigător la secţiunea "Literatură". Pentru poetul bihorean acest premiu a reprezentat o încununare a celor 35 de ani de la debutul său în prestigioasa revistă de cultură "Familia". Gheorghe Vidican s-a născut în 27 iulie 1953, în satul Petid. A urmat Facultatea de inginerie managerială şi tehnologică a Universităţii din Oradea şi Facultatea de subingineri Oradea, secţia TCM, iar din 2005 este absolvent al unui curs de master la specializarea "Managementul şi ingineria afacerilor". La întâlnirea de joi, Gheorghe Vidican a citit din ciclul "Poeme din Trafalgar Square", care s-a născut în urma unei frumoase experienţe trăite acum trei ani la Londra, împreună cu un grup de la Asociaţia surdo-muţilor din Oradea. I-a delectat apoi pe cei prezenţi cu câteva dintre cele mai frumoase poezii ale sale, după care prietenii lui, poeţi şi scriitori orădeni, au profitat de acest moment pentru a lua cuvântul şi a vorbi despre opera lui. "A fost un moment de înălţare sufletească pentru mine şi de recunoştinţă a operei mele", ne-a mărturisit poetul Gheorghe Vidican.