De Ziua Femeii, la Teatrul Regina Maria - „Îndrăgostiţii din Ancona"
Orădenii sunt invitaţi astăzi, 8 martie, la Teatrul Regina Maria, pentru a urmări spectacolul „Îndrăgostiţii din Ancona", de Vajda Katalin, în regia lui Andrei Mihalache, evenimentul fiind un bun prilej de a sărbători împreună femeia şi iubirea. Pasiunea, romantismul, umorul şi muzica îşi vor da întâlnire la malul mării în această comedie de succes, care va avea loc începând cu ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului.
Teatrul vine în întâmpinarea doamnelor şi domnişoarelor în această zi specială, doamnele însoţite de domni au intrarea gratuită la acest spectacol muzical (bineînţeles, în limita locurilor disponibile). Acest spectacol a participat într-un turneu în Italia, în Trento, care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, la invitaţia Consulatului Onorific al României, cu ocazia Zilei Naţionale a României. În Ancona, apropierea dintre case şi vulcanicul sânge latin fac imposibilă păstrarea secretelor, astfel încât fiecare află tot şi spune tot. Fără nicio excepţie, toţi eroii iubesc, însă până la împlinirea dragostei e cale lungă, iar situaţiile se pot răsturna de nenumărate ori... De asemenea, toţi eroii ştiu să cânte, apelând frecvent şi fără ezitare la acest mijloc dinamic de exprimare. Orădenii sunt invitaţi să fredoneze alături de actori hiturile muzicale ale Italiei anilor '70, interpretate live pe scenă de îndrăgiţii actori ai Trupei „Iosif Vulcan": Richard Balint, Anca Sigmirean, Sebastian Lupu, Corina Cernea, Alexandru Rusu, Adela Lazăr, Andrian Locovei, Mihaela Gherdan şi Ioana Dragoş Gajdo. Preţul unui bilet pentru acest spectacol este de 20 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.