De Ziua Europei - 'Toate drumurile duc la Roma' - O nebunie de comedie la Casa de Cultură a Sindicatelor
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea prezintă, în acest weekend, spectacolul "Toate drumurile duc la Roma", un spectacol inedit, provocator şi lipsit de inhibiţii. Adaptare realizată de David Albu după textul "Răpirea sabinelor" de Leonid Andreev, în regia lui Daniel Vulcu, piesa este o comedie muzicală antrenantă, vioaie, plină de gaguri şi glume inspirate. Primele două reprezentaţii vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, în 9 şi 10 mai, de la ora 19:00. Spectacolul se bucură de sprijinul Primăriei municipiului Oradea.
"Toate drumurile duc la Roma" este un spectacol realizat după toate regulile divertismentului de calitate, la care râdem din toată inima, fredonăm alături de protagonişti hiturile muzicale ale momentului şi lăsăm pe mâine grijile şi stresul de zi cu zi.
Spectacolul abundă în momente excepţionale de muzică şi dans pentru care îşi dau concursul o serie de personalităţi ale lumii artistice şi mondene din România. Veţi avea privilegiul de a vedea nemijlocit pentru prima oară la Oradea Fanfara "Zece Prăjini", care a concertat cu succes remarcabil pe scene din ţară şi străinătate. Alături de aceştia vor evolua în spectacol bine-cunoscutele vedete de televiziune ale Antenei 1 Crina Abrudan (prezentatoare de ştiri sportive) şi Paula Chirilă (membră a Grupului Divertis), Fanfara Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Frontieră "Avram Iancu" Oradea şi orchestra Teatrului de Stat Oradea. Dansurile spectacolului poartă semnătura unui reputat coregraf basarabean - Victoria Bucun. Pe lângă această pleiadă de personalităţi ale showbizz-ului naţional va evolua o echipă artistică de excepţie a Teatrului de Stat din Oradea. Veţi avea ocazia să-i revedeţi pe îndrăgiţii actori orădeni: Corina Cernea, Mirela Lupu, Adela Lazăr, Mihaela Gherdan, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz şi Ion Abrudan, Daniel Vulcu, Sebastian Lupu, Petre Ghimbăşan, Alexandru Rusu, Şerban Borda, Sorin Ionescu, Andrian Locovei, Pavel Sîrghi, Răzvan Vicoveanu, Ciprian Ciuciu. Costumele de scenă sunt realizate de Dana Panciu, Csilla Circiu şi Cristina Bretean, membre ale Asociaţiei D'Art, parteneră a proiectului. Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului. Preţul unui bilet la premieră este de 20 lei. La acest spectacol sunt valabile şi abonamentele de premieră. Rezervări se pot face la tel. 0259-436.592 sau pe pagina web a teatrului: www.teatruloradea.ro. Programul casei de bilete: marţi-sâmbătă, 10.00-13.00 şi 17.00-19.00, duminică: 17.00-19.00; luni - închis.
Precizare
Într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre, Teatrul de Stat Oradea şi conducerea echipei artistice pentru proiectul "Toate drumurile duc la Roma" anunţă că pe data de 9 mai, pe scenă NU va apărea celebra şi faimoasa Fanfară "Ciocârlia", ci o altă trupă numită Fanfara "10 Prăjini". "Echipa teatrului se scuză prin acest anunţ tuturor membrilor de la renumita Fanfară "Ciocârlia", dar şi managementului - Asphalt Tango Production - pentru anunţurile false - care au fost cauzate din motivele necomunicării şi greşelilor create în echipa Teatrului", se arată în comunicat, menţionând că trupa angajată, Fanfara "10 Prăjini, care va cânta în 9 mai în Oradea, nu are nicio legătură cu Fanfara "Ciocârlia" pe plan muzical! Pentru cei interesaţi de succesul internaţional în 12 ani de zile al Fanfarei Ciocârlia, vă invităm să vizitaţi pagina de internet www.fanfare-ciocarlia.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.