Copiii și părinții sunt invitați miercuri, 1 iunie, la concertul „Muzică din desene animate” al Filarmonicii de Stat Oradea, eveniment care va avea loc în sala Enescu-Bartók, începând cu ora 17.00.

„Piesele din concert sunt astfel concepute, încât să fie pe placul copiilor și vor fi interpretate de Ansamblul de suflători al Filarmonicii de Stat Oradea, dirijată de Lorenzo Moroni”, anunță reprezentanții Filarmonicii orădene.

Potrivit acestora, ritmurile de marș ale piesei „Parade of Wooden Soldiers”, de Ballard McDonald, vor deschide concertul dedicat copiilor. Piesa a fost compusă de Leon Jessel în anul 1897 pentru pian și mai târziu pentru orchestră. Varianta lui McDonald a apărut în 1922, ca un cântec cu versuri. O piesă mult mai recentă este „Happy”, de Pharrell Williams. Melodia a fost compusă și interpretată de Williams pentru a servi drept coloană sonoră a filmului „Despicable Me 2” din anul 2013. A venit momentul să intre mașinuțele în scenă. Din filmul „Cars”, orchestra va interpreta aranjamente ale compozitorului John Moss. Un alt film foarte iubit de către copii este „Frozen”. Din acest motiv, piesa „Let it go”, de Paul Murtha, va aduce cu ea magia personajelor de iarnă. Desenele animate „The Flinstones” nu datează chiar din epoca de piatră, dar cu siguranță sunt desenele multor generații de copii. Așadar, nu doar copiii, ci și părinții și bunicii se pot bucura de un cântec ce le va aminti de copilărie: tema muzicală a desenelor „The Flinstones”, care aparține compozitorului Hoyt Curtin. Piesa următoare face parte din coloana sonoră a filmului „Shrek” și este compusă de John Cale, pentru a ilustra lumea personajelor verzi. Piesa „Up” este tema filmului cu același nume, compusă de Michael Giacchino. Părăsim lumea cinematografică pentru scurt timp, invitând în scenă „dactilograful”. Piesa „The typewriter” este o lucrare scurtă a compozitorului american Leroy Anderson, care ilustrează un dactilograf, cu ajutorul unui instrument de percuție. Revenind la universul filmelor, în continuare, va fi prezentat un medley din producția cinematografică „Aladdin”, de Paul Jennings. Există ceva mai reprezentativ decât jucăriile în lumea copiilor? Filmul „Toy Story” reflectă exact această lume, iar coloana sonoră compusă de Randy Newman este una dintre cele mai cunoscute piese muzicale de film din istorie. Aceasta va fi interpretată aproape de finalul concertului, ultima piesă făcând parte din seria „Pirates of the Caribbean”. Muzica filmului a fost compusă de Klaus Badelt, aceasta fiind și rampa sa de afirmare în calitate de compozitor. Temele cunoscute ale Piraților vor încheia concertul dedicat celor mici.

Preț unic: 10 lei. Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii orădene și online la: https://filarmonicaoradea.ro/events/muzica-din-desene-animate/