Asociația Internațională Euro Foto Art” a pregătit pentru publicul vizitator și turiștii care vizitează orașul nostru o nouă expoziție de artă fotografică. Pe simezele celei mai longevive Galerii permanente de artă fotografică din Piața 1 Decembrie nr. 12 vor fi instalate 105 fotografii artistice realizate de membrii Fotoclubului Prisma” din Miercurea Ciuc, județul Harghita.

Expoziția cuprinde mai multe genuri ale artei fotografice, de la portret, eseu, reportaj, socio-fotografii, la natură statică, nud, peisaje, arhitectură, etnografie și folclor. Putem descoperi în expoziție diferite moduri de abordare ale fotografiilor conceptuale și creative. Fotoclubul Prisma a fost fondat în urmă cu 32 de ani, iar conducerea lui are o preocupare deosebită pentru specializarea profesională permanentă a membrilor și a tinerei generații. În acest scop sunt organizate mai multe tabere de creație care oferă posibilitatea de a învăța şi de a participa la un schimb de experiență, respectiv pentru cunoașterea diferitelor naționalități din România. Astfel de tabere au fost organizate în Bucovina, Maramureș, Valea Jiului și Dobrogea. Expoziţia prezentată la Oradea este elocventă în ceea ce priveşte viziunea și modul de abordare modern sau clasic al subiectelor preferate de membrii cunoscutului fotoclub. Vernisajul expoziției va avea loc în prezența unui grup de artiști fotografi, în frunte cu președintele Fotoclubului, István Labancz, sâmbătă, 18 august 2018, ora 10:00, în Galeria „Euro Foto Art” din Oradea (Piața 1 Decembrie nr. 12). Lucrările expuse vor fi prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar momentele muzicale vor fi susținute de artiștii Veres Lóránt și Kinga Péter, care vor interpreta „Duet pentru contrabas” de Giovanni Bottesini.

Expoziția artiștilor fotografi din Miercurea Ciuc, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” și Clubul Fotografic „Nufărul” Oradea va putea fi vizitată în zilele lucrătoare, între orele 08:00 - 19:00, până în data de 06 septembrie.