Expoziţia de artă naivă Anotimpuri a pictorului Gheorghe Ciobanu, va fi vernisată joi pe simezele Sinagogii Neologe Sion, spaţiu cultural neconvenţional. Pânzele sunt aşezate în ordinea cronologică a celor patru anotimpuri, şirul firesc al vremii fiind întrerupt, din loc în loc, de pânze mai noi sau mai vechi.

 Expoziţia Anotimpuri, în organizarea Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, va avea vernisajul joi 30 iulie, ora 17.00, la Sinagoga Neologă Sion. Expoziţia este cu vânzare şi va sta pe simeze până în 30 august.

„Dau slavă lui Dumnezeu pentru că am ajuns la vârsta când trebuie să mă manifest în plan estetic cu o retrospectivă, aici, în Oradea. Bucuria mea e cu atât mai mare cu cât succesul acestei arte, mai ales prin Festivalul Naţional de Artă Naivă iniţiat de dl. Mircea Stroe, este din ce în ce mai vizibil şi mai evident, beneficiind tot mai mult de sensibilitatea publicului orădean. Eu sunt doar un ţăran prin trăire, educaţie şi manifest artistic. Peisajele mele cu cireşii din fundul grădinii, culegătorii din vii, sărbătorile iernii şi altele mi-au adus împliniri pe care nici nu le visam. Mi-aş dori ca imaginile compoziţiilor mele să fie, pentru cei sensibIli la natură, ca o chemare în spaţiul virgin al Edenului sau în grădina Maicii Domnului, unde nu putem fi altfel decât liberi şi fericiţi”, a transmis pictorul.

Manifestarea are loc în preambului celeie de a VII-a ediţii a Festivalului Naţional de Artă Naivă, care va avea loc în octombrie la Oradea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Consiliul Judeţean Bihor, Revista „Familia”, Fundaţia Comunitară Oradea, Cinema Palace, TVR Iaşi, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.