Cronica literară -"O suită de sonete cu incantaţie melodică perfectă", de Constantin Cubleşan
Dupa '89 au apărut foarte mulţi poeţi care s-au apropiat, în scris cel puţin, de universul biblic, din care sau în care au aflat nenumărate surse de inspiraţie. Aşa se face că la ora actuală există la noi o foarte bogată producţie poetică fixată pe coordonate religioase, ceea ce a şi produs exegeze, studii şi analize, nediferenţiind însă, aproape nici unele, domeniul de înţelegere, de disjuncţie în plan teoretic, de receptare, la urma urmelor, a creaţiei de acest tip. Se întâmplă ceva asemănător cu fenomenul literaturii pentru copii şi despre copii.
Dar n-am vrea să dezvoltăm aici un subiect ce poate părea multora oţios, însă provocarea a venit citind masivul volum de versuri al poetului orădean Paşcu Balaci, intitulat după canonul versului psaltic: "SLĂVEŞTE SUFLETE AL MEU PE DOMNUL" (Editura "DACIA", Cluj-Napoca, 2007, Seria "Homo Religiosus"), - "Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul/şi toate cele dinlăuntrul meu...", (Psalmul l02) sau "Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul/Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte" (Psalmul l03), dar şi "Suflete al meu, laudă-L pe Domnul/Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea..."(Psalmul l45) - în diortosirea lui Bartolomeu Valeriu Anania, versuri cuprinse de înaltă evlavie religioasă, în rostirea regelui David.
Paşcu Balaci nu merge pe această linie imnică, nici chiar în prima poezie ce deschide volumul şi care insinuează un soi de prefaţă, un soi de artă poetică: "Miel prigonit, la sânul tău de mamă/Eu vin acum c-un duh de-ortodoxie/Şi chipul Sfântului Andrei, ce cu-osârdie/Din mirul cristic mi-a turnat pe rană./Ce-aproape sunt de-a Galileii Cană/De-aici din plaiul meu de Românie/Ce fruntea-n Mare-şi udă la Histrie/Şi pentru cel dentâi chemat n-avu nici vamă./Scut creştinesc arunc pe-a ta balanţă/Din locul unde Dunărea se varsă/Să-mi cântăreşti prin vremi a mea constantă/Şi nu te întrista că nu am casă/Ci doar un pumn de oseminte-n straiţă/Şi-o doină negrăit de credincioasă". (Epistola unui roman ortodox către bătrâna Europă).
E aici o mărturisire de credinţă, un program poetic, în fond, iar tot ce urmează, adică alte două sute de poeme, se înscriu pe o frumoasă ambiţie de a ilustra în cumpăna prozodică aproape toate motivele (mai curând, temele) biblice nou-testamentare (nu numai), într-o bravadă (reuşită, nici vorbă), de măiestrie literară, într-o suită de sonete cu incantaţie melodică perfectă.
Poetul o ia metodic, explicitându-ne liric prevestirea, naşterea, activitatea şi pătimirea Mântuitorului, ca într-o frumoasă carte ilustrată, a întregului acest traseu terestru parcurs de Fiul Domnului, pentru mântuirea noastră. Periplul începe, cum, de altfel, se şi cuvenea, la drept vorbind, ritualic, cu o "Rugăciune", poate cea mai frumoasă pagină lirică a sa, de închinare, dintre toate cele cuprinse în sumar, chiar dacă este o perifrază a cunoscutului "Tatăl nostru":
Tatăl nostru ce ne păzeşti în Ceruri,
Numele Tău sfinţească-se în lume
Că-mpărăţia Ta în veci n-apune
Şi pâinea noastră coacene-o şi-n geruri
A Tale Scripte-n piatră-s giuvaieruri
Ce ne tămăduiesc de frici nebune;
Tu izbăveşte-ne de spurcăciune
Şi dă-ne cele zece adevăruri.
În orice clipă, iartă-ne greşale
Şi-ajută-ne să ne iubim duşmanii,
Să ocolim ale ispitei poale
Pogoară mila Ta peste profanii
Ce au uitat să umble pe-a Ta cale
Şi-ndură-te, în veci, de noi, sărmanii!"
Primele sonete au, totuşi, o anume independenţă faţă de faptele evanghelice şi aici se află şi cea mai autentică expresie lirică a lui Paşcu Balaci, chiar dacă ele rămân tot un soi de comentariu versificat pe teme religioase: "Nu-i oare-n lumea noastră uimitor/Ca-n locul unde-i cea mai joasă boartă/Şi-n care se întinde-o Mare Moartă/S-a înălţat spre Cer Iisus în zbor?" (Oglinda Mării Moarte) sau "Dar malul negru, gras, din balta ceea/N-a înălţat un lujer preafrumos?/Din marii sfinţi ce datu-i-a femeia/Iisus a fost al Cerului prinos" (Smerita Galilee).
Poetul Paşcu Balaci e în totul practician al unui neo-parnasianism de esenţă, cultivând perfecţiunea versului, contemplarea şi descripţia solemnă, trimiterea la semnificaţii de amplă anvergură umană sau divină a antichităţii, cu parfumuri şi adieri din zone exotice pe care le organizează, toate, într-un ciclu unitar, ca într-o frescă de epocă, pe teme biblice.
Avem, astfel, Buna Vestire, parafrază a ritualicei rugăciuni către Maica Domnului: "Binecuvântată eşti între femei/Şi bucură-te, plina eşti de har!", pentru ca, apoi, sonetele să urmeze cu fidelitate factologia cunoscută: Naşterea lui Iisus ("N-aveţi vreun loc să mi se nască un Fiu/Pe uliţi, Iosif întreba într-una/Pân`se-nsera. Pe-un deal se sui luna/Şi îl goni şi ultimul hangiu"), Ieslea Betleemului, Tămaie, smirnă, aur, Iisus în braţele lui Simeon, Fuga în Egipt, Iisus şi Ioan Botezătorul ("Când a sosit Iisus în Galileea/Pe ţărmul răcorosului Iordan/În faţa lui s-a închinat Ioan://L-a ridicat Iisus ca pe-un platan/Şi-a-ngenuncheat, strivindu-l pe Satan:/", Pescarii de oameni, Predica fericirilor de pe Munte, Pilda Bunului Samaritean, Fariseul şi vameşul la rugăciune, Pilda talanţilor, Pilda fiului risipitor, Înmulţirea peştilor şi pâinii, Schimbarea la faţă pe Muntele Tabor, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Nu vă îngrijoraţi nicicând ("Viaţa e mai mult decât mâncarea/Şi trupul mai presus decât o haină/Şi cum se-mbracă floarea: ca o taină/Şi cât i-e de divină înfăţişarea/Nu seamănă vreun corb, dar grânar are /Căci Domnul îl hrăneşte, n-are spaimă / Să n-aibă omul o mai bună faimă / Ca păsăretu-n lumea asta mare?/Tu caută întâi Împărăţia/Lui Dumnezeu în toate aceste lucruri/Cerescul Tată-ţi dă chiar gingăşia/De a iubi total şi să te bucuri/De-ţi dai cămaşa-n dar, ca şi frăţia/Te-mbracă Domnu-n caldele-I surtucuri") etc., până la Drumul spre Golgota, Iisus răstignit, Cuvântul tâlharului de pe cruce, Mormântul gol, Drumul spre Emaus, Înălţarea la cer ş.a., pentru a încheia tot cu o simplă rugăciune, în chip de sonet:
"Chiar înainte de-a cădea-n genunchi,
Tu, Doamne, ştii ce am purtat în gând;
Tu-nalţi pe cel ce se prosterne, blând,
Sub al tău fulger, nărui al meu trunchi,
Căci focul Tău îl simt până-n rărunchi
Tu nuntă faci când vrei, dintr-un comand,
Fără de Tine sunt mereu flămând
Şi nu am mamă, tată, unchi.
Cum aş putea să-ţi dau al meu mulţam
Că ruga mea ai ascultat, Părinte,
Mă simt acum ca regele Priam
Ce Troia şi-a salvat prin rugăminte;
Jertfa-Ţi aduc acest epitalam
De mine, Doamne, adu-ţi mereu aminte".
(Sonet de mulţumire)
Volumul de sonete pe teme religioase, construcţie ciclică, solidă, mai mult raţională decât temperamentală, ne aduce în atenţie un poet ce caută împliniri prozodice de perfecţiune pe teme fundamentale ale culturii omenirii, un poet, Paşcu Balaci, în deplină maturitate, ce îşi propune lui însuşi praguri de virtuozitate - ca acesta, bunăoară! - pe care ştie să le depăşească elegant, cu dezinvoltură şi, oricum am lua-o, cu vocaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.