Concert de zile mari în clubul Jazzland
Zilele trecute, în clubul Jazzland, a avut loc un concert al celui mai cunoscut chitarist de jazz din Ungaria, Babos Gyula. Evenimentul a fost organizat de către organizaţia culturală Asociaţia Posticum - Movimentum Iuventutis Christianae, care are ca scop răspândirea spiritului creştin prin activităţi de caritate şi servicii culturale.
La spectacol au paticipat oameni de toate vârstele şi categoriile, clubul devenind arhiplin. Din grupul condus de Babos fac parte reprezentanţi de seamă ai jazzului maghiar. Hárs Viktor, fost membru al trupei Hobo Blues Band, un adevărat virtuoz al chitarei bass şi al contrabasului, a impresionat publicul prin solo-urile la c-bas. Pianistul Szakcsi Lakatos Róbert a studiat muzica clasică şi jazz la Academia din Basel, obţinând premiul I la secţiunea pian de jazz de la Montreux. Atât el, cât şi toboşarul Balogh László, au demonstrat importanţa improvizaţiei în jazz, susţinând o lecţie demonstrativă pentru muzicienii prezenţi. Nota de unicitate a acestui concert a dat-o faptul că imediat după solo-ul de contrabas, Veres Mónika, vocalista grupului, a făcut un "solo de râsete". Din cauza unei crize de râs din care şi-a revenit cu greu, ea n-a mai putut continua ceea ce ar fi avut de cântat. Una peste alta, orădenii prezenţi la concertul lui Babos Gyula din Jazzland au avut parte de unul dintre cele mai frumoase evenimente de anul acesta. Următorul concert va avea loc în 5 februarie, când vor cânta în acelaşi loc, Laszlo Attila - Olah Kalmar Quartet.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.