Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează, joi, 17 aprilie 2008, un concert de muzică sacră, la care vor participa corul "Schola Cantorum" al Institutului Teologic Greco-Catolic "Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan", corul "L'Annunciazione" al studenţilor Colegiului Greco-Catolic "Sfânta Familie", corul "Psalmodia Varadiensis" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea, corul Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea şi corul Parohiei Ortodoxe "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" Oradea. Participanţii vor susţine un recital de cântări închinate patimilor şi învierii lui Iisus Hristos. Concertul va avea loc în Catedrala Ortodoxă "Învierea Domnului", din Oradea, începând cu ora 18.00.