Cefa: Un proiect cultural câştigat
Asociaţia "ProCefa", cu sediul în comuna Cefa, judeţul Bihor, este un activ reprezentant al comunităţii în ceea ce priveşte păstrarea tradiţiilor şi promovarea durabilă a acestora (dansuri populare, meşteşuguri şi obiceiuri etc). În încercarea de a dezvolta durabil componenta culturală a comunităţii, asociaţia aplică principii fundamentale ce se regăsesc şi în Strategia Naţională a Ministerului Culturii şi Cultelor privind patrimoniul cultural naţional.
Membrii Asociaţiei promovează importanţa bogăţiei dansurilor populare şi responsabilitatea fiecărui membru din întreaga comunitate de a participa la protejarea sau utilizarea controlată a bunurilor patrimoniului cultural. În acest sens, în anul 2009 Asociatia "ProCefa" a obţinut finanţare nerambursabilă prin FDSC, pentru proiectul "Mândru-i dansu' bihorean". Scopul proiectului are în vedere consolidarea identităţii culturale din zona Cefa prin promovarea moştenirii culturale a dansurilor populare specifice acestei zone. Astfel, proiectul va contribui la revigorarea tradiţiei dansului şi dezvoltarea durabilă a zonei Cefa din punct de vedere cultural. Durata de derulare a proiectului este de 10 luni. Activităţile propuse în cadrul acestui proiect sunt: lansarea proiectului; instruirea a 20 de copii ai ansamblului de dansuri populare în tainele unor dansuri noi, specifice acestei zone; creşterea eficienţei performanţelor ansamblului de copii prin dotarea acestuia cu costume populare şi aparatură specifică; evaluarea performanţelor artistice ale ansamblului de copii prin participarea la unele evenimente populare specifice organizate în judeţul Bihor; deplasarea ansamblului de copii în comuna Ţeţchea, pentru promovarea dansului popolar românesc; promovarea proiectului; încheierea proiectului, evaluarea lui şi diseminarea rezultatelor.
Proiectul este finanţat Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE). Partenerul proiectului este Fundaţia Etnofolclorică "Florile Bihorului".
ce este FDSC (probabil imi scapa)? aceasta organizatie este finantata de guvernele Islandei, Liechtenstein, etc!!!! adica (cinste lor!) ei ne finanteaza noua perpetuarea traditiei? propun un proiect similar pentru sustinerea limbii romane, cu finantare din Togo! pacat de tara asta a noastra, ca ajungem sa cersim peste mari si tari pentru traditia stramoseasca. daca gresesc, mea culpa!