Volumul „Cântecul tău”, lansat vineri, într-o atmosferă caldă și emoționantă la Hotelul Continental, reunește mituri, frânturi de viață și destine fragile, invitând cititorii într-o călătorie profund personală despre revenirea la esență, umanitate și puterea de a transforma durerea în speranță.

Salonul albastru al Hotelului Continental a fost plin vineri, 27 iunie, când prieteni, colegi și membri ai familiei s-au adunat să fie alături de Delia Terțan, la lansarea celei de-a treia cărți a ei, „Cântecul tău”. Volumul, o lucrare sensibilă și profund sinceră, a adus împreună oameni din lumi diferite, uniți de dragostea pentru literatură și de poveștile care ne apropie.

Evenimentul, început la ora 17.00, s-a bucurat de un public numeros și implicat. Despre carte au vorbit, alături de autoare, Felicia Kovács-Stratone, Ligia Mirișan și Bristena Terțan. „Deși este o poezie, cartea Deliei este și critică. Ea vorbește și despre dificultățile pe care le întâmpină medicii care înfruntă vicisitudinile unui mediu corupt. Un mediu în care intră oameni buni care încearcă să facă față și să îndrepte lucrurile”, a spus, printre altele, medicul stomatolog Felicia Kovács-Stratone, scriitoare la rândul ei. Fosta șefă a Bibliotecii Județene, Ligia Mirișan a subliniat că, prin intermediul lucrării, Delia încearcă să aducă în prim plan și să îi facă cadou cititorului, „omul frumos” care se străduiește să facă lumea un loc mai bun.

„Fiecare din capitolele acestei cărți are un motto cu trimitere livrescă. Își are un sens special, romanul fiind o carte-caleidoscop. Există frânturi, momente, spații și lumi pe care le explorează cu o foarte bună cunoaștere a ființei umane și a societății. Noi apelăm la medici atunci când suntem în suferință și îi considerăm stâlpi de încredere și de speranță dar, iată că de această dată, Delia Terțan și alți creatori medici, ne aduce dramul acela de umanitate și dramul de umanism care în ultima vreme ne cam lipsește. Delia ne aduce lumile celorlalți în acest mare cântec al ei, pe care ni-l împărtășește”, a spus Ligia Mirișan.

Autoarea a vorbit despre persoanele care au inspirat-o în scrierea cărților, atât „Raportul de gardă” cât și „Cântecul tău”, subliniind că ce-a de-a doua este dedicată fiicei Bristena Terțan. „Am pornit în povestea cărții de la un mit care m-a fascinat întotdeauna, mitul eternei reîntoarceri, prin care am simțit că trebuie să ne reîntoarcem la matca existențială, acolo unde am fost cei mai fericiți. Un timp care ne ajută să fugim, ca niște vremelnici ce suntem, din calea timpului concret, istoric, profan, care ne măsoară trecerea cu acea nemiloasă clepsidră. Am ajuns apoi la mitul hiperboreenilor, niște uriași de 10 metri, foarte frumoși și pașnici, care iubeau, aveau cei mai frumoși copii, nu cunoșteau războiul și se spune că trăiau o mie de ani. Unul dintre acești hiperboreeni, ar fi migrat și a ajuns la Alburnus Maior, adică la Roșia Montană. Acest mit este povestit în carte de Nea’ Mitru, medicului oncolog în brațul căruia moare. De aici am dus firul până la capătul romanului făcând din trei personaje imaginare unul adevărat”, a povestit Delia care a spus că îi lasă pe cititori să descopere restul poveștii și că dragostea de literatură le-o datorează părinților.  

 

Asta înseamnă să fii văzut cu adevărat, să fii transformat în poveste

Ultima care a vorbit a fost fiica autoarei, Bristena Terțan, care a spus că „unele personaje din carte sunt un ecou al vocilor pe care le-am cunoscut, al privirilor pe care le-am purtat și al întrebărilor și iubirii care m-au crescut. Zbuciumul personajelor din carte au fost de multe ori și zbuciumul meu, povestit și analizat de atâtea ori împreună cu mama. A fost straniu și copleșitor să mă regăsesc în personajele mamei mele. Poate că asta înseamnă să fii văzut cu adevărat, să fii transformat în poveste”. Evenimentul a fost presărat cu momente muzicale.

Delia Terțan s-a născut la Marghita și este medic primar neurolog, doctor în medicină la Spitalul Clinic CF Oradea. A publicat până acum trei volume: „A doua schimbare la față” (2010), „Raportul de gardă” (2021) și „Cântecul tău”.

Delia face parte din grupul select și din ce în ce mai numeros al medicilor care se dedică literaturii, care își pun trăirile și întâmplările pe care le experimentează în saloanele spitalelor, în paginile cărților. Un lucru extraordinar prin prisma faptului că înțeleg, poate cel mai bine, cât de fină este linia dintre tragedie și fericire, dintre viață și moarte, dintre rai și iad. Cartea „Cântecul tău” se poate comanda de pe site-ul zupia.ro.