Publicul iubitor de teatru este invitat la spectacolul „Fierarii”, adaptare după opera lui Milos Nikolic, în regia lui Horaţiu Mălăele, care se va juca astăzi, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Sub diverse titluri, piesa „Fierarii”, de Milos Nikolic, a funcționat în repertoriul mai multor teatre din țară, dar și de peste hotare. Regizorul spectacolului, Horațiu Mălăele, se pare că e „îndrăgostit” de această piesă în care interpretează rolul principal.

Textul original al dramaturgului Milos Nikolic, născut în Kosovo în 1939, redă povestea unui fierar neamț care, după multă vreme, descoperă că fiul său este copilul unui român. Horațiu Mălăele adaptează subiectul și fierarul Grigorie este un român care descoperă că fiul este copilul ungurului Peter, acesta află că și fiul său îl are drept tată pe rusul Ivan, iar Ivan constată că fiul său îi aparține lui Grigorie! Această brambureală genetică este consecința războiului, pentru că toți bărbații, fierari de meserie, au fost și soldați pe front. Substratul piesei este generos tematic, prin sugestii referitoare la consecințele războiului și falsa trâmbițare a naționalismului devenit „doctrină” pentru unele partide europene actuale. Comedia este destoinic scrisă de Milos Nikolic și produce publicului haz de necazul celor trei bărbați de naționalități diferite, care constată că fiii lor au, genetic, de fapt, altă naționalitate.

Adaptarea, prin schimbarea naționalității unor personaje, este, însă, șubredă. Soțiile sunt reprezentate în text doar de Matilda, nevasta românului Grigorie, care pledează că femeile nu și-au înșelat soții, au vrut numai ca breasla fierarilor să aibă urmași. Dramaturgul concepe argumentul Matildei pe substratul istoric că, după agricultori și păstori, fierarii servesc una din cele mai vechi meserii, atestate chiar și în Biblie. Acestea rămân profesiile de bază ale oamenilor simpli. Doar că, în lumea de astăzi, dorința Matildei de perpetuare a breslei eșuează, pentru că fiii, spun tații lor, nu mai sunt fierari, au ales alte profesii. Adaptarea lui Horațiu Mălăele folosește traducerea semnată de Veronica Lăzăreanu, abundentă în accente triviale.

Scenografa Maria Miu, care a mai ilustrat această piesă și la alt teatru, cu harul său recunoscut, construiește pe scenă o fierărie în amănunt, prin obiecte specifice meseriei, completate de cele din gospodăria unor oameni simpli. Decorul este încântător și gândit funcțional pentru diversificarea mișcării scenice. Regizorul Horațiu Mălăele dezvoltă cu umor povestea celor trei bărbați, fiind As în domeniul comediei.

Remarcabil se achită cei patru actori de personajele care le revin. Maia Morgenstern, în Matilda, soția lui Grigorie, realizează un rol excelent. Actrița dezvoltă cu credință interioară lupta Matildei de lămurire a soțului că nu l-a înșelat în cei patru ani în care el a fost pe front în Rusia, completată și cu emoția reîntâlnirii cu Peter. Din nou, Maia Morgenstern demonstrează că este o actriță de rară complexitate și poate aborda, credibil, atât genul comic, cât și pe cel dramatic.

Horațiu Mălăele construiește nuanțat personajul Grigorie, un om simplu care încearcă să deslușească ițele iscate de venirea lui Peter în familia sa. Actorul tratează dramatic situația și, evident, rezultatul e comic. Cu un timid accent maghiar în vorbire, George Mihăiță îl prezintă pe Peter cum trăiește intens emoția reîntâlnirii cu Matilda, dar și situația complicată a dezvăluirilor. Intervenția din final a lui Ivan e realizată admirabil de Valentin Teodosiu, prin ținută și susținerea relațiilor cu cei întâlniți.

Cei patru actori redau merituos povestea fierarilor destoinici, oameni simpli cărora războiul le-a lăsat urme, ca multor alți oameni simpli, trăitori astăzi într-o altă lume, confuză în manifestări.

„Fierarii”oferă publicului prilejul de a râde, dar și de a reflecta asupra propriei geneze, atunci când se mândrește cu originile sale din daci și romani. Cu toate acestea, spectacolul rămâne doar un exercițtiu reușit de amuzament.

Biletele au fost puse în vânzare la Casa de Cultură a Sindicatelor și pe ProTicket. Informații suplimentare, pe https://www.blt.ro/fierarii-oradea.html?fbclid=IwAR1Hg-ZAGLETAawsKB5Xz1TXQHjQtnb7xswjvGQ_gionVL4JP22I5MxaJC0