Asociația de Teatru Experimental Clandestin - Cursuri de actorie şi ateliere de dans
Asociația de Teatru Experimental Clandestin lansează, din 1 septembrie, cursuri de actorie şi ateliere de dans senzorial şi contact improvisation la Cetatea Oradea.
Începând cu 1 septembrie, Asociația de Teatru Experimental Clandestin propune un nou program cultural-educațional la Cetatea Oradea, dedicat tuturor celor care își doresc să se exprime, să se descopere și să crească prin artă.
„Cursurile de actorie sunt structurate în trei module a câte 3 luni, fiecare cu 4 întâlniri pe lună. Sunt adaptate pentru copii, adolescenți și adulți, oferind un cadru de dezvoltare personală și creativă prin joc, improvizație și tehnici actoricești. Beneficiile pentru participanți sunt creșterea încrederii și stimei de sine; îmbunătățirea comunicării și a exprimării emoționale; dezvoltarea imaginației, creativității și spiritului de echipă”, menţionează Cristina Butușină, din partea asociaţiei culturale.
În ceea ce priveşte atelierele de dans senzorial & contact improvisation, acestea „propun o experiență unică de reconectare cu propriul corp, prin mișcare liberă și expresie personală”. Și acestea sunt structurate în 3 module a câte 3 luni, cu 4 întâlniri pe lună. Beneficiile participării la aceste ateliere sunt: eliberarea tensiunilor și reducerea stresului; descoperirea libertății de expresie prin corp; conectare autentică cu sine și cu ceilalți prin mișcare.
„Toate activitățile se desfășoară în Cetatea Oradea, un spațiu central, care poate deveni scena ideală pentru experiențe transformatoare. Înscrierile sunt deschise începând de acum, iar pentru informații suplimentare cei interesați pot suna la 0757 365 146”, precizează Cristina Butușină.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.