Constantin Liviu Demeter, Gheorghe Petrila și Ovidiu Gabor au pornit în această vară pe urmele valahilor din Moravia, Republica Cehă, în cadrul unui proiect cu finanțare nerambursabilă a Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la București.

 

Beneficiarul, Asociația orădeană Etno Foto Art, a realizat un itinerar, pentru a fotografia satele de munte din regiunea Valašsko, din Estul Cehiei.

Artiștii fotografi Constantin Liviu Demeter, Gheorghe Petrila și Ovidiu Gabor au parcurs peste 1.000 de km cu autoturismul, în această regiune, timp de două săptămâni, realizând câteva sute de fotografii din categoria portrete de valahi, case tradiționale valahe, peisaje de munte, gospodării țărănești și anexe gospodărești, dar și foarte multe costume populare valahe, datorită mijlocirii unor istorici inimoși din această parte a Cehiei.

Cei trei artiști fotografi membri ai Asociației „Etno Foto Art” din Oradea au pornit pe urmele valahilor din Moravia, Republica Cehă, pentru a realiza o serie de fotografii cu privire la această comunitate istorică. Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, București, și s-a desfășurat în perioada 24 august – 6 septembrie 2023.

Miercuri, 6 septembrie, dis de dimineață, cei trei artiști fotografi orădeni au părăsit Cehia, îndreptându-se spre casă.

„Suntem deplin mulțumiți de realizările noastre, deoarece au fost două săptămâni încărcate cu subiecte de fotografiat. Suntem conștienți că fără finanțarea nerambursabilă a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la București, această cercetare nu ar fi avut loc. În încheiere, considerăm că am reușit să ne atingem obiectivele, deoarece am revenit în țară cu argumente ale identității valahe, rămase până astăzi în Moravia, prin câteva cuvinte. Trebuie recunoscut că au fost înghițite celelalte aspecte ale continuității, căci doar cercetări în Geografie mai pot arăta urme de valahi oieri în trecutul Moraviei. În concluzie, înconjurați de ginta slavă, apartenența latină a acestor oieri a dispărut în totalitate în mentalul lor”, menționează artistul fotograf Constantin Liviu Demeter, coordonatorul proiectului „Valahii din Moravia: monografie fotografică”.