Artistul fotograf orădean Claudiu Szabó E.FIAP a prezentat, nu demult, în Galeria Asociaţiei Foto Film din Voivodina, Serbia, o expoziţie personală. Vernisajul a avut loc în prezenţa autorului şi a familiei sale, care, în drum spre Croaţia, unde îşi petrec vacanţa de vară, s-au oprit şi în minunatul oraş de pe Dunăre.

Claudiu Szabó E.FIAP prezintă, cu acest prilej, 50 de fotografii color, având ca subiect natura. Expoziţia a fost vernisată oficial, în prezenţa unui numeros public, de către artistul fotograf Dusan Zivkic, preşedintele Asociaţiei Foto Film din Voivodina, Novi Sad, iar despre activitatea de creaţie fotografică a autorului, a vorbit artistul fotograf Géza Lennert E.FIAP, directorul artistic al asociaţiei sârbe, membru de onoare al Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea. Vernisajul a avut loc în contextul bunelor relaţii de colaborare culturală bilaterală existentă între Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea - România şi Asociaţiei Foto Film din Voivodina, Novi Sad - Serbia. În cadrul acestui parteneriat, mai multe expoziţii organizate din lucrările artiştilor fotografi din Oradea au fost vernisate în minunata galerie din centrul oraşului Novi Sad, iar în Galeria Foto Art din Oradea, au fost vernisate mai multe expoziţii din lucrările artiştilor fotografi din Novi Sad. Este de apreciat faptul că la majoritatea vernisajelor au fost prezenţi şi artişti fotografi expozanţi din cele două oraşe.

Expoziţia artistului fotograf Claudiu Szabó E.FIAP (Oradea), organizată în cadrul Proiectului cultural intitulat "Oradea, punte spre lume...", rămâne deschisă în Galeria din Novi Sad, până în 23 iulie 2009.