Ansamblul "Nagyvarad" va reprezenta România la Expoziţia Mondială de la Shanghai
Începând din 21 iunie, Ansamblul Artistic Profesionist "Nagyvarad" al Filarmonicii de Stat Oradea şi-a luat binemeritatul concediu, după ce a susţinut o lungă serie de spectacole, 14 la număr, ca urmare a succesului de care s-a bucurat spectacolul teatral-folcloric "Tragedia", pus în scenă în 14 martie. Ultimul spectacol din această lună l-au susţinut la "Zilele culturii careiene", la invitaţia Primăriei municipiului Carei.
Pus în scenă pe baza dramei lui Madach, spectacolul "Tragedia" s-a jucat atât la sediu, cât şi în alte localităţi din judeţele Bihor şi Arad. ?n cadrul stagiunii viitoare, va participa la două turnee care au fost deja planificate cu ajutorul cofinanţărilor nerambursabile de la Fondul Cultural Maghiar şi Institutul Cultural Român prin proiecte întocmite şi câştigate în stagiunea 2009-2010. Este vorba de un turneu naţional în Ardeal, în perioada 23-28 septembrie 2010 (cu participarea, în paralel, la ?ntâlnirea şi Gala Ansamblurilor Profesioniste Maghiare din România), iar al doilea turneu, care va fi unul internaţional, va fi cofinanţat prin Programul Cantemir, reunind şapte reprezentaţii cu spectacolul "Tragedia" în trei ţări europene, în perioada octombrie-noiembrie 2010. Pe de altă parte, membrii Ansamblului "Nagyvarad" au fost invitaţi de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) să participe, în perioada 1 august-15 septembrie, la Expoziţia Mondială Shanghai 2010, din China. "Suntem onoraţi de această invitaţie. Ţin să vă spun că am reuşit acest lucru după ce proiectul nostru, cu titlul Multiculturalitate şi multietnicitate în oraşul românesc, a fost selectat la Bucureşti de către MAE", a spus Miklos Janos, şeful formaţiei, menţionând că ansamblul va reprezenta România cu un program din folclorul tradiţional românesc ardelean, dar şi din folclorul altor minorităţi care trăiesc în ţara noastră: maghiari, slovaci, germani şi romi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.