Aleşd: O nouă ediţie a Zilelor „Octavian Goga"
Sărbătoarea patronului spiritual al Bibliotecii orăşeneşti ce poartă numele marelui poet a devenit o tradiţie la care, de-a lungul anilor, au participat personalităţi din domeniul culturii, care şi-au pus amprenta asupra evenimentului. Scriitori, poeţi, critici literari, oameni de cultură, istorici, împreună cu intelectuali şi tineri din Aleşd au omagiat şi evocat viaţa şi opera marelui poet ardelean.
În spiritul acestei valoroase tradiţii, personalul bibliotecii s-a străduit ca şi la actuala ediţie, ce marchează 130 de ani de la naşterea poetului, să ofere publicului aleşdean activităţi cultural-artistice de înaltă ţinută, care să se înscrie printre cele mai importante evenimente culturale din oraş. În parteneriat cu şcolile din Aleşd, programul oferă activităţi diverse, după cum urmează: luni - 16 mai, ora 10.00: expoziţie de carte "Din operele poetului" în incinta bibliotecii, realizată de Georgeta Ardelean; marţi - 17 mai, ora 11.00: prezentare în Power Point „Răşinari şi Ciucea - Începutul şi sfârşitul", partener, Şcoala cu clasele I-VIII Peştiş; joi - 19 mai, ora 12.00: spectacol de teatru şi muzică „Altar avem acolo-n înălţime", partener, Colegiul Tehnic "Alexandru Roman"; vineri - 20 mai, ora 13.00: evocare Goga - „Scriitori ardeleni", partener, Şcoala „Constantin Şerban".
Nu putem vorbi de zilele Goga la Aleşd fără a-l omagia, alături de patronul spiritual al bibliotecii, şi pe regretatul poet, scriitor şi om de cultură Viorel Horj, fiu adoptiv al Aleşdului, prezenţă permanentă şi agreabilă, care a dat „greutate" şi notorietate mai multor ediţii ale evenimentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.