Vernisaj, la Foto Art Clubul fotografic "Nufărul" Oradea organizează mâine, 22 iunie, de la ora 10.00, expoziţia personală a artistului fotograf Shahidul Alam, din Dacca, Bangladesh. Expoziţia, derulată în cadrul Proiectului cultural "Oradea, punte spre lume…", în parteneriat şi sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Oradea, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 5 iulie 2007, în zilele de lucru, între orele 8.00-18.00. Intrarea este liberă. In memoriam Avram Iancu Societatea cultural-patriotică "Avram Iancu", în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, organizează duminică, 24 iunie, de la ora 12.30, la statuia din Parcul Traian, o manifestare dedicată împlinirii a 183 de ani de la naşterea eroului revoluţiei din 1848. Participare orădeană la Eurovision Junior 2007 Duminică, 24 iunie, de la ora 20.15, pe TVR 1, va avea loc concursul Eurovision Junior 2007, faza naţională, la care participă 15 piese aparţinând copiilor selectaţi la faza judeţeană. Din Oradea, va participa şi Gabriela Bugle, elevă în clasa a III-a la Liceul de Artă, împreună cu încă trei copii: Bogdan, din Botoşani, Mircea, din Bucureşti şi Sabrina, din Braşov. Piesa lor, "Şa, la, la, la", va fi difuzată, începând de astăzi, 13 iunie, pe postul local "Radio Transilvania".