Agenda culturală
Concert a capella post pascal
Duminică, 10 mai, de la ora 18.00, la Biserica cu Lună va avea loc un concert "a capella" post pascal, susţinut de Corul de Cameră "Psalmodia Varadiensis", patru dintre piese fiind armonizate de însuşi dirijorul corului, pr. conf. univ. dr. Mihai Brie, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Oradea.
"Festum Varadinum", la Filarmonică
Marţi, 12 mai, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un recital cameral, susţinut de Thurzo Zoltan, pian, Ohal Boglarka, vioară, şi Bokor Anna Ildiko, soprană. Programul va cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor: Schumann, Chopin, Rahmaninov, Kodály Locatelli, Saint-Saëns, Massenet, Ceaikovski, Villa-Lobos, Santoro. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel. : 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com.
"Cu flori în gară", în premieră naţională
Joi, 14 mai, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea, va avea loc prezentarea în premieră naţională a spectacolului pentru adulţi "Cu flori în gară", de Mircea Popa-Papiu, directorul Bibliotecii Judeţene, piesă într-un singur act, cu Răzvan Vicoveanu. Regia artistică este semnată de Bogdan Huşanu.
Zilele Muzeului Ţării Crişurilor
În perioada 16-20 mai, la Oradea, se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, manifestare culturală complexă care va reuni o serie de expoziţii, concerte şi lansări de carte. Evenimentul este organizat de Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" Oradea şi Grupul de firme D&C Oradea, Iberica Auto şi Rovex, Unimpresa România, Filiala Bihor, Centrul Cultural Italian din Oradea, Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor" Oradea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Bihor, şi Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.