Agenda culturală
Valea lui Mihai: Manifestări de 1 Decembrie
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Asociaţia "Ave Miriam", în colaborare cu Primăria oraşului Valea lui Mihai, organizează o serie de evenimente. Astfel, mâine, de la ora 12.00, va avea loc o depunere de coroane la monumentul eroilor din parcul orăşenesc, după care va urma un moment artistic ce va cuprinde dansuri şi cântece populare.
Documentarul "Stella", la cinema Libertatea
Mâine, 1 decembrie, de la ora 19.00, va avea loc proiectarea filmului documentar "Stella" la Cinema Libertatea, urmat de discuţii cu regizoarea Vanina Vignal. Eroina filmului, Stella, locuieşte împreună cu soţul şi sora ei într-un cartier sărac, la nord de Paris. Stella vine din România şi îşi câştigă existenţa cerşind prin metrouri. Singura ei apropiere de societatea care o înconjoară are loc la spitalul unde se tratează. Regizoarea Vanina Vignal are o relaţie strânsă şi bogată cu România. Stella este primul său film dintr-o trilogie care include alte două filme aflate în curs de realizare. Între 25 noiembrie şi 10 decembrie a.c., regizoarea îşi prezintă filmul şi face cunoştinţă cu publicul din 13 oraşe şi chiar câteva sate. În urma turneului, va rezulta un alt film, despre întâlnirile ei, despre dezbateri, despre oameni şi despre locuri.
Cerere în căsătorie
Joi, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură "Bartok Bela" din Valea lui Mihai, actorii Teatrului de Stat Oradea vor prezenta piesa "Cerere în căsătorie", a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov. Intrarea este gratuită. Organizatorii evenimentului sunt pr. Zima Zorel, preşedintele Asociaţiei "Ave Miriam", şi Victor Cormoş - inspector ISU la Primăria oraşului Valea lui Mihai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.