Agenda culturală
Micuţii aşteptaţi la "Vrăjitorul din Oz"
Datorită faptului că astăzi, 26 februarie, sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, nu este disponibilă, în această săptămână nu va fi prezentat niciun spectacol pentru copii în cadrul proiectului "Sâmbătă e ziua copilului". În 12 martie, însă, micuţii sunt aşteptaţi de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la o nouă întâlnire cu "Vrăjitorul din Oz"!
Alex Velea şi Iris vin la Era
Peste 20 de artişti locali şi expozanţi vor fi prezenţi începând de astăzi, la Era Shopping Park, la cel mai mare târg de mărţişor din Oradea. Amatorii de cadouri de primăvară vor putea alege mărţişoare tradiţionale sau cadouri mai moderne precum bijuterii şi obiecte decorative hand-made. Cadoul special al ERA Park pentru toate doamnele şi domnişoarele va fi reprezentat de sesiuni gratuite de make up şi hair style pe toată perioada târgului. Seria concertelor de Mărţişor va fi deschisă de cântăreţul Alex Velea, care va concerta mâine, 27 februarie, de la ora 17.00. Spectacolul va fi urmat de o sesiune prelungită de autografe. În deschiderea concertului lui Alex orădenii se vor putea distra alături de Academia de Dans şi bune Maniere Ars Nova. Legendara trupă Iris va cânta în Era pe 1 martie, de la ora 19.00, chemându-i pe orădeni la o seară autentică de rock. Cristi Minculescu şi trupa sa vor performa timp de 50 de minute şi vor interpreta melodii din întreaga lor carieră de peste 30 de ani.
"Varietăţi bihorene" la Remeţi
Duminică, 27 februarie, de la ora 14.00, se va desfăşura o nouă etapă a Festivalului-concurs "Varietăţi bihorene", manifestare ce îşi propune descoperirea de noi talente din toate domeniile artei şi, totodată, promovarea acestora în spectacole la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional.
Ziua Femeii, la Restaurantul Transilvania
Ansamblul folcloric "Auşana", în parteneriat cu Restaurantul Transilvania Oradea, organizează în 8 martie, de la ora 17.00, un spectacol de gală dedicat Zilei Femeii. Silviu Botiş, directorul ansamblului, spune că scopul acestui eveniment este de a aduce bucurie în sufletele tuturor femeilor de ziua lor şi, în acelaşi timp, de a promova cântecul , jocul şi portul popular bihorean.
Ma bucur ca vom avea un spectacol folcloric de ziua Femei sper la fel de reusit ca anul trecut.
Bine ca se mai gandeste cineva si la Femei,felicitari organizatorilor.