Agenda culturală
„Sâmbăta e ziua copilului"
Sâmbătă, 28 mai, de la ora 11.00, va avea loc ultima ediţie din această stagiune a proiectului „Sâmbăta e ziua copilului", cu spectacolul "Vrăjitorul din Oz". Încărcătura magică a poveştii este transpusă în scenă de către regizorul Dan Mirea. Decorul fantastic, costumele, muzica şi interpretarea actorilor Alina Leonte, Anca Sigmirean, Mirela Lupu, Emil Sauciuc, Andrian Locovei, Sebastian Lupu, George Voinese sunt ingredientele unui spectacol pentru copii de succes. Micuţii spectatori sunt aşteptaţi, ca de obicei, cu prinţi, prinţese, clovni, face-painting, standuri de cărţi şi dulciuri, având parte astfel de petrecerea unei dimineţi de neuitat!
Workshop de dans irlandez
Anne-Marie Cunningham Dance Academy Bucureşti, împreună cu Asociaţia de dans irlandez Irish Way din Bucureşti organizează în data de 28-29 mai, un workshop de dans irlandez. Workshop-ul va avea loc la Universitatea din Oradea, Facultatea de Muzică, sala M101, între orele 12.00-14.00, pentru copii până în 16 ani, şi între orele 14.00-16.00, pentru adulţi. În seara zilei de sâmbătă, 28 mai, vor pune în aplicare cele învăţate: dansând alături de cei de la Irish Way şi de muzicienii de la Celtics, în Moskova Pub. Date de contact: 0752.604.243, http://www.irishway.ro/
Ziua Lugaşului
Primăria Comunei Lugaşu de Jos şi Consiliul local al comunei Lugaşu de Jos organizează a IV-a ediţie a Zilei Lugaşului, care va avea loc duminică, 29 mai 2011. Locul de desfăşurare va fi curtea Şcolii Ovidiu Drimba din Lugaşu de Jos. Participă: DJ Project feat Giulia, Claudia, Ansamblul Folcloric Lugaşu de Jos, Crina şi Ioana, cu muzică uşoară, Grupul de majorete Lugaşu de Jos, Ansamblul Folcloric Borod, Clubul Copiilor Aleşd, Grupul Vog Oradea şi Costi Stanciu.
"Sinucigaşul" se amână
Spectacolul "Sinucigaşul", după piesa lui Nikolai Erdman, în regia lui Felix Alexa şi cu Dan Puric în rolul principal, care urma să aibă loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, în 30 mai, de la ora 19.00, va fi reprogramat în toamnă. Spectatorii care şi-au achiziţionat bilete la acest spectacol sunt rugaţi să se prezinte la casa de bilete a asei de Cultură pentru a-şi ridica banii, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00. Informaţii suplimentare la tel. 0259-468.468.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.