Hramul Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi"

Mâine, 29 ianuarie, de la ora 9.00, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi", din cartierul Rogerius, îşi va sărbători hramul, prilej cu care va avea loc sfânta liturghie arhierească oficiată de PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. Cu acest prilej, va avea loc şi sfinţirea troiţei din curtea bisericii.

„Gunoierul" revine „La moara veche"

Spectacolul de succes „Gunoierul", de Mimi Brănescu, se va juca mâine, 29 ianuarie, de la ora 19.00, în incinta restaurantului „La moara veche" („Old Mill"). Din distribuţie fac parte îndrăgiţii actori Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Niţă-Lupu. În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este "filosoful", care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute "la secret" de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi.

Inaugurarea laboratorului de restaurare lemn

Muzeul Ţării Crişurilor, Consiliul Judeţean Hajdú-Bihar (Ungaria) şi Direcţia Muzeelor din Judeţul Hajdú-Bihar - Muzeul Déri Debreţin, parteneri în proiectul „Crearea de laboratoare de restaurare de înaltă performanţă cu centrele Debreţin-Oradea - HUROMUZEUM 0901/024/2.5.1.", au onoarea de a vă invita luni, 30 ianuarie, de la ora 11.00, la inaugurarea laboratorului de restaurare lemn, ce va avea loc la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr" - parte din Complexul Muzeul Ţării Crişurilor. Cu ocazia inaugurării laboratorului vor fi prezentate activităţile desfăşurate, precum şi modificările din cadrul proiectului survenite în urma schimbării liderului de proiect. Din ianuarie 2012, Direcţia Muzeelor din judeţul Hajdú-Bihar - Muzeul Déri Debreţin a trecut din subordinea Consiliului Judeţean Hajdú-Bihar în cea a centrului „Hajdú-Bihar Megyei Intézményfenntartó Központ" (Centrul de Mentenanţă al Instituţiilor din judeţul Hajdú-Bihar), ce va prelua managementul proiectului.

Concert simfonic

Următorul concert  simfonic al Filarmonicii de Stat Oradea va avea loc în Sala Enescu Bartok, joi, 2 februarie, de la ora 19.00, sub bagheta dirijorului Arthur Arnold (Olanda). Solist invitat va fi Răzvan Dragnea. Din program vor face parte lucrările: Fr. Poulenc: Les Biches, S. Prokofiev: Concert nr. 3 pentru pian şi orchestră în Do major, op. 26 şi M. Musorgski - M. Ravel: Tablouri dintr-o expoziţie. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com.