Întâlnire cu scriitori elveţieni

Mâine, 21 martie, la Muzeul „Iosif Vulcan", va avea loc o întâlnire cu doi scriitori elveţieni de expresie franceză, Janine Masasard (prezentă cu proză tradusă în Familia 11-12/2011) şi Rafik Ben Salah, care, începând cu ora 11.00, vor citi din prozele lor. Pentru cei prezenţi, evenimentul va fi un bun prilej de a mai sta de vorbă despre cum se face şi se consumă literatură prin alte părţi. Oaspeţii vor fi prezentaţi de prof. Lucia Matiuţa şi poetul Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia.

Spectacol de muzică şi poezie

Teatrul Regina Maria, în colaborare cu Fundaţia Rock Filarmonica, organizează, de la ora 20.00, un spectacol inedit de teatru, muzică, dans şi poezie, într-o zi aleasă: 21 martie, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Poeziei. Totodată, această zi coincide şi cu ziua de naştere a artistului orădean Florian Chelu Madeva, care va fi sărbătorit alături de prieteni şi colaboratori. În aceeaşi seară, se vor lansa şi cartea şi CD-ul "Luth, compagnon...". În spectacolul "Luth, compagnon...", regizorul artistic Emil Sauciuc va recrea o serată de tip simpozion-cenaclu, încercând să readucă spiritul acelor vremuri, creaţie ce are la bază cuvântul, sunetul, lumina şi culoarea. Din distribuţie vor face parte: Alexandrina Chelu, Iuliana Chelu, Anca Turcuţ, Zentania Lupşe, Trendler Mária - violoncel, Trendler Mónika - vioara, Emil Sauciuc, Florin Stan, Florin Tripa, Andrei Fazecas, Mircia Covaci - flaut, Igor Lungu, Ştefan Postol - pictor, Florian Chelu Madeva - chitara/voce. Muzica: Florian Chelu Madeva, regia artistică: Emil Sauciuc. Orădenii sunt aşteptaţi cu drag la eveniment. Preţul unui bilet este de 10 lei.

Tudor Gheorghe, "Rapsod şi Lăutar"

În luna lui Mărţişor, maestrul Tudor Gheorghe ne va încânta cu sunetul cobzei sale, în acompaniamentul unui taraf autentic. Orădenii se vor bucura de recitalul susţinut de Tudor Gheorghe ca „rapsod şi lăutar", mâine, 21 martie, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Regina Maria" din Oradea, unde cunoscutul artist va susţine un spectacol-lecţie despre separarea clară a muzicii lăutăreşti de muzica populară. În funcţie de locul dorit, preţul unui bilet este de 50 lei, 60 lei, respectv 70 de lei.

Undeva în Europa

Joi, 22 martie, de la ora 18.00, la Teatrul Oradea, va avea loc muzicalul "Undeva în Europa", prezentat de actorii trupei Harag Gyorgy a Teatrului de Nord Satu Mare. Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, cu supratitrare în limba română. "Undeva în Europa", musicalul lui Böhm György, Korcsmáros György şi Horváth Péter, este realizat pe baza filmului cu acelaşi nume al lui Radványi Géza şi Balázs Béla. Regizorul spectacolului este Balogh Attila.

Primăvara Mozartiană

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc primul dintre cele două concerte simfonice incluse în Festivalul "Primăvara Mozartiană". Programul cuprinde: Flautul fermecat - uvertura, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în Sol major, respectiv Simfonia nr. 40 în sol minor. Dirijorul concertului este Ciprian Marinescu, iar solistă, japoneza Yui Shimizu (vioară). Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, pe strada Moscovei, nr. 5. Informaţii pot fi obţinute la tel. 0259-430.853 sau pe www.oradeaphilharmony.com.

Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, la Oradea

Luni, 26 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, va avea loc spectacolul de excepţie „Dineu cu proşti", de Francis Veber, cu Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele. „Dineu cu proşti e o piesă veşnic actuală. În primul rând, prin calitatea scriiturii şi, fără doar şi poate, datorită transparenţei acţiunii, uşor de adaptat în orice societate posibilă. Personajul principal este un mare naiv, el face parte din familia personajelor etalon ce au fost intruchipate de mari artisti ai tuturor timpurilor...", spune actorul Ion Caramitru. Preţul biletelor e între 80 şi 100 lei.