Expoziţie de pictură

Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Oradea organizează azi, 2 septembrie a.c., de la ora 17.00, vernisajul expoziţiei de pictură "Anamorfoze", a profesorului şi artistului plastic Ovidiu Sălăgean, care va avea loc la Galeria de Arte Vizuale (str. Republicii, nr. 15). Despre demersul plastic, autorul mărturiseşte că lucrările sale sunt "realizate dintr-o perspectivă subiectivă", fiind studii ale fomelor, ale jocului dintre lumină şi umbră. Expoziţia va cuprinde peste 20 de lucrări de dimensiuni diverse, de la căteva zeci de centimetri şi până la 2 metri, pictate în ulei şi acryl pe pânză sau carton.

 

Recital de vioară şi pian

Sâmbătă, 4 septembrie a.c., începând cu ora 18.00, la Biserica Evanghelică de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 4, va avea loc un recital de vioară şi pian susţinut de Lucian Maliţa, artist violonist la Filarmonica de Stat Oradea, şi Henrietta Varady, pianistă, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă, la clasa profesoarei Elisabeta Jambor-Fekete. În program, vor fi interpretate piese muzicale din repertoriul compozitorilor: Rameau, Pergolesi, Castrucci, Handel, Pugnani-Kreisler, Tartini, Haydn, Wieniawski, Chopin, Brahms, Saint-Saens, Gluck, Porumbescu şi Schubert. Intrarea este liberă.

 

Târg de păsări şi animale mici

Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale de Blană "Lotus" Oradea organizează, duminică, 5 septembrie, o nouă ediţie a târgului de animale mici. Cei interesaţi să cumpere porumbei, găini, iepuri, porcuşori de guineea, câine etc. sau doar să-i admire sunt aşteptaţi de organizatori în Şanţul Cetăţii Oradea, începând cu ora 6.00. Intrarea este liberă pentru copii, adulţii trebuind să achite o taxă de 2 lei. Pe lângă crescători de păsări şi animale de blană din Oradea şi localităţile din jur, la târg şi-au anunţat prezenţa alti proprietari de animale din Cluj şi Sălaj. Organizatorii susţin că acest târg se adresează tuturor cunoscătorilor şi iubitorilor de animale din Ardeal.

 

Hram la Mănăstirea Voivozi

Miercuri, 8 septembrie, Mănăstirea din Voivozi îşi sărbătoreşte hramul - „Naşterea maicii Domnului". Maica Stareţă Teodora şi părintele duhovnic Ioachim îi invită pe credincioşi să participe la slujbele speciale care vor începe încă de marţi seara, de la ora 19.00, când se va oficia Privegherea Naşterii Maicii Domnului. Miercuri dimineaţa, la ora 9.00, va începe slujba arhierească oficiată de Preasfinţitul Episcop Sofronie al Oradiei, împreună cu un sobor de preoţi. Sărbătorirea se va încheia cu o agapă frăţească.