Actualitatea culturală
Expoziţii de grup şi personale
Azi, 30 august, începând cu ora 18.00, în Sala Studio din cadrul Palatului "Vulturul Negru", sub egida instituţiilor clubului fotografic "Nufărul" din Oradea şi în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, se va desfăşura vernisajul expoziţiei personale de fotografii a autoarei Laura Haiduc Harris (Canada). Mâine, 31 august a.c., începând cu ora 10.00, în cadrul Galeriei Foto Art din Oradea, sub patronajul instituţiilor amintite, va avea loc vernisajul expoziţiei membrilor Fotoclubului Helios Marghita.
Sărbătoare în Almaşu Mic de Balc
Asociaţia "Fiii Satului" şi Biserica Ortodoxă din Almaşu Mic de Balc organizează, în 2 septembrie a.c., o serie de activităţi prilejuite de dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria eroilor şi martirilor din satul Almaşu Mic de Balc, eroi căzuţi la datorie în Primul şi Al Doilea Război Mondial, precum şi de sărbătoarea Zilei Satului. Din activităţile care se vor desfăşura amintim: săvârşirea Sfintei Liturghii la biserica ortodoxă din sat, ceremonial religios şi militar, agapă creştinească în memoria eroilor şi martirilor.
Excursie la Pădurea Neagră
În data de 8 septembrie a.c., Forumul Democrat German din Oradea organizează o excursie la Pădurea Neagră. Înscrierile se pot face la sediul organizaţiei din strada Sulyok Istvan (fosta Vrancei), nr. 23, zilnic, între orele 16.00-18.00.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.