Luni, 15 august, actorii Teatrului de Stat Oradea revin din concediu, când vor începe repetiţiile pentru spectacolul „Scripcarul pe acoperiş", care va deschide stagiunea 2011-2012. Evenimentul va coincide cu redeschiderea Teatrului, programată pentru 25 septembrie, şi cu debutul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt.

Adaptare după povestirea lui Shalom Alehem, "Scripcarul pe acoperiş" este unul din musicalurile cele mai de succes din toate timpurile. Prima adaptare scenică, la Imperial Theater de pe Broadway, a avut premiera în 1964 şi a cunoscut de-a lungul anilor peste 3200 de reprezentaţii. Adaptarea cinematografică din 1971 a fost şi ea încununată de un mare succes de public şi de critică. În 25 septembrie 2011, „Scripcarul pe acoperiş" va fi prezentat la Oradea cu o distribuţie excepţională, incluzând-o pe binecunoscuta actriţă Maia Morgenstern într-unul din rolurile principale. Alături de distribuţia foarte numeroasă, pe scenă vor evolua membrii formaţiei de muzică evreiască Hakeshet Klezmer Band a Comunităţii Evreieşti din Oradea şi dansatori ai Orchestrei muzică populară şi dansatori „Crişana". Povestea evreilor din Rusia ţaristă a anilor 1900 prinde viaţă la Oradea într-o montare grandioasă şi dinamică, în care artele scenice se împletesc armonios. Pe de altă parte, în continuarea tradiţiei reluate anul trecut, Teatrul Oradea va organiza în perioada 25 septembrie-2 octombrie 2011, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, în agenda căruia figurează spectacole ale unor trupe de valoare de la teatre din ţară şi străinătate. După aceste evenimente culturale, toamna anului 2011 rezervă publicului orădean o serie de premiere atât din dramaturgia română, cât şi din cea universală, pentru adulţi şi pentru copii: „Perpetua şi Felicitas", scenariu dramatic de Tudor Chirilă după „Actele Martirice" şi alte scrieri paleo-creştine şi latine; „Biloxi Blues" de Neil Simon; „Muc cel Mic".