Duminică, 5 noiembrie, la Sala Mare, a avut loc cea de-a doua premieră a trupei Szigligeti, “Cercul de cretă caucazian” (de Bertolt Brecht, muzica Paul Dessau), în regia Ancăi Bradu. Spectacolul s-a bucurat de aprecierea publicului maghiar şi a fost o nouă ocazie pentru actori de a-şi demonstra plurivalenţa talentului, dar şi valoarea ca echipă artistică.

 

Considerat unul din textele de referinţă ale lui Bertolt Brecht, “Cercul de cretă caucazian” are ca bază opera de tearu a scriitorului chinez Lee Sing-Tao, din secolul al 14-lea şi localizează cunoscutul act de judecată solomonică în vremea războiului de 30 de ani: Cui aparţine copilul, mamei care l-a născut sau mamei care l-a crescut şi care şi-a sacrificat viaţa pentru el? Pe parcursul spectacolului femeia care salvează copilul părăsit de mama naturală demonstrează că valorile etice şi iubirea pot învinge toate piedicile, toate tarele sociale, inclusiv războiul. Producţia s-a bucurat de o echipă artistică de excepţie. Alături de regizoarea Anca Bradu, aflată la cea de-a patra colaborare cu trupa Szigligeti, au stat scenografa Anca Bădulescu Vişniec şi coregrafa Mălina Andrei, alături de actorii: Ababi Csilla, Csatlós Lóránt, Csepei Márk, Dimény Levente, Dobos Imre, Fábián Enikő, Fodor Réka, Gajai Ágnes, Hunyadi István, Kardos M. Róbert Jászai-díjas, Kiss Csaba, ifj. Kovács Levente, Körner Anna, Sebestyén Hunor, Szabó Eduárd, Szotyori József, Tasnádi-Sáhy Noémi. De asemenea, muzicienii invitaţi în spectacol sunt Dombi Dávid, Kurucz Tibor şi Marcu Ágnes.

“Cercul de cretă caucazian” va fi jucat încă de trei ori în cursul lunii noiembrie: sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 17.00 (abonament Papp Magda), duminică, 19 noiembrie, de la ora 19.00 (abonament Halasi Gyula), respectiv sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 17.00 (abonament Tanay Emil).

Bilete şi abonamente sunt încă disponibile la casieria teatrului (deschisă de luni până vineri, între orele 14.00 -19.00, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolelor). Totodată, locurile pot fi rezervate şi online, pe  www.biletmaster.ro.