Cultura
Agenda culturală:
- 02 Octombrie 2007
- Citeste
Eveniment literar religios Sonetele unui român ortodox către bătrâna Europă
Purtând desaga celor mai bine de o sută de sonete de sorginte religioasă publicate până acum, poetul, dramaturgul şi eseistul Paşcu Balaci se destăinuie acum iarăşi cu un buchet ales de noi sonete ale credinţei, prin care zugrăveşte cu pana cuvântului icoana Mântuitorului Iisus Hristos, mistuit de acelaşi imbold lăuntric al tuturor celor care, prin vremi, au rescris, după cei patru evanghelişti, viaţa şi divina lucrare a lui Iisus, cu sfintele evenimente ale mântuirii noastre, spre a ne fi, din generaţie în generaţie, călăuze şi tâlcuiri scripturistice, temeiuri şi imbolduri ale credinţei şi faptelor izbăvirii.
- 29 Septembrie 2007
- Citeste
Artă fotografică la Toamna orădeană
Conducerea Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea a pregătit, pentru ediţia a XVI-a a Toamnei orădene, mai multe expoziţii de artă fotografică. În acest context, în Sala Studio, din incinta Palatului "Vulturul Negru", a fost vernisată, joi, expoziţia de grup, alcătuită din lucrările absolvenţilor cursului de tehnică şi artă fotografică, organizată pentru seria de avansaţi. O altă expoziţie personală, semnată de cunoscutul artist fotograf Moldovan Mihai E.FIAP, din Săcele, Braşov, a fost deschisă, ieri, la Galeria Foto Art.
- 29 Septembrie 2007
- Citeste
Întâlnire cu poezia
Sala de spectacole a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", din Oradea, a devenit, joi seara, locul de întâlnire cu poezia profesorului Boris Belicciu. Lansarea volumului său de versuri, intitulat simplu "Poezii", a reunit poeţi, scriitori, foşti şi actuali profesori de la Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan", prieteni, cunoscuţi şi membri ai familiei autorului.
- 29 Septembrie 2007
- Citeste
Lansare de proiect: "Deschide porţile culturii prin porţile muzeelor"
În perioada 1 septembrie - 30 noiembrie, la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", din Oradea, se derulează programul Deschide porţile culturii prin porţile muzeelor, proiect finanţat de către Consiliul Local al mnicipiului Oradea, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor, Cetatea Oradea, Muzeul Militar Naţional şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
- 29 Septembrie 2007
- Citeste
Agenda culturală:
Moment comemorativ "Iosif Vulcan" Astăzi, 25 septembrie, de la ora 13.00, Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" din Oradea va găzdui o manifestare comemorativă dedicată marelui cărturar bihorean Iosif Vulcan. Vor lua cuvântul: poetul Ioan Moldovan, redactorul-şef al revistei "Fam
- 25 Septembrie 2007
- Citeste
Noua stagiune a debutat cu succes "Terorism" a ridicat publicul orădean în picioare
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea a prezentat, joi seara, prima premieră a stagiunii 2007-2008, spectacolul "Terorism", de Vladimir şi Oleg Presniakov. Timp de aproape două ore, evoluţia actorilor a fost urmărită cu sufletul la gură, cu atât mai mult cu c
- 22 Septembrie 2007
- Citeste
Agenda culturală
Bucuria de la Cefa Duminică, 23 septembrie, în duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), bunii şi harnicii credincioşi din Cefa au bucuria de a primi în mijlocul lor pe distinşii ierarhi PS Sa Sofronie Drincec, Episcopul ortodox al Oradiei, Bihorului şi Să
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
Premieră la Teatrul "Arcadia" "Noaptea cea mare", o provocare pentru toate vârstele
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea a intrat, de aproape trei săptămâni, în noua stagiune. Se anunţă o perioadă plină pentru colectivul artistic al instituţiei, atât din punctul de vedere al repertoriului teatral, cât şi al participă
- 21 Septembrie 2007
- Citeste


