Joi, 7 decembrie, cititorii din Oradea sunt invitați să ia parte la lansarea celui mai recent roman al scriitorului Tudor Crețu, „Maluri”, apărut anul acesta la Editura Vellant, în colecția „Traverse”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești din cadrul Lotus Mall, începând cu ora 17.00, și se va desfășura sub forma unui dialog între autor și Mircea Pricăjan. La final, se vor acorda autografe.
