Şcolile Blajului, deschise de episcopul Petru Pavel Aron, la data de 11 octombrie 1754, sunt cele mai vechi şcoli sistematice ale românilor. Ele au fost menite să fie adevărate "fântâni ale darurilor", "fiindcă mai toţi sunt însetoşaţi şi flămânzi de hrana sufletească". S-a pornit la drum cu o şcoală primară de obşte cu 79 de elevi, o şcoală secundară, numită latinească, cu 74 de elevi, şi un seminar pentru pregătire la preoţie, cu 25 de tineri. Făcând cunoştinţă cu ele, Heliade Rădulescu a exclamat: "De aici a răsărit soarele românilor!". Sextil Puşcariu va spune şi el: "Dascălii Blajului, corifeii lui au săvârşit minunea resurecţiei poporului român". Oamenii Blajului sunt nu numai oameni reprezentativi, dar şi mulţi la număr. În prima linie sunt ctitorii: Inochentie Micu, cel care "a fost la început şi fără de care nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut", şi Petru Pavel Aron, întemeietorul şcolilor. Mitropolitul Ioan Vancea, purtătorul de grijă al şcolilor, cel care a dat Blajului alura de modernitate în vremea sa, pentru care fapt este şi socotit ca fiind al doilea întemeietor al Blajului. Mitropolitul Vasile Suciu a avut, de asemenea, un rol important, fiind considerat al treilea întemeietor. N. Iorga l-a numit "Vasile Vodă", preţuindu-i meritele. Urmează filologii şi istoricii: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Timotei Cipariu, Alexandru Grama, Augustin Bunea, Zenovie Păclişanu, care au descoperit sorgintea latină a neamului românesc, scriitori ca Ion Agârbiceanu, Pavel Dan, spirituali ca mitropolitul Al. Nicolescu, filosofi ca Samuil Clain, Simion Bărnuţiu sau Ioan Miclea. "Mica Romă", aşa cum a numit-o Eminescu, a avut, după cum se vede, un rol deosebit de important în dezvoltarea conştiinţei naţionale a poporului român, roadele şcolilor blăjene revărsându-se asupra întregului teritoriu locuit de români.