2010 - Un an bun pentru actorii orădeni (VI)
Pentru mare parte dintre actorii Teatrului de Stat Oradea, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul reuşit, un an în care graţie evoluţiei lor impecabile au reuşit să bucure sufletele publicului orădean, şi nu numai, fiind răsplătiţi cu aplauze îndelungi după fiecare spectacol.
Ioana Dragoş Gajdo
Pentru îndrăgiţa actriţă, 2010 a fost un an foarte bun, din toate punctele de vedere, chiar dacă financiar şi actorilor le-au fost reduse salariile considerabil. Din punct de vedere profesional, a fost un an în care Ioana a lucrat cu regizori buni, a avut contact cu publicul, iar publicul a venit la teatru, în ciuda condiţiilor improprii de la Casa de Cultură. "Sunt fericită că suntem aceeaşi colegi, că lucrăm şi cred că suntem printre puţinele teatre din provincie cu atâtea numere jucate. Şi Festivalul de Teatru Scurt s-a bucurat de succes, în ciuda condiţiilor de austeritate şi spaţiile neconvenţionale în care s-a jucat", ne-a spus îndrăgita actriţă. Printre rolurile pe care le-a interpretat anul trecut se numără: "Maşa", din "Pescăruşul" de A.P. Cehov, "Elena Ivanovna Popova", din "Ursul" de A.P. Cehov, "Natalia Stepanovna", din "Cerere în căsătorie" de A.P.Cehov, "Veta", din "O noapte furtunoasă", de I.L.Caragiale, "Femeia", din "Copilul acesta", de Joel Pommerat şi "Joanna Markham", din "Amor cu repetiţie", de Ray Cooney.
Emil Sauciuc
"Din păcate, din punct de vedere financiar, 2010 a fost un an foarte rău, ne-au luat circa 40% din salariu şi mai toţi avem rate în bancă. În aceste condiţii, au intrat foarte puţin bani în buget. Din punct de vedere profesional, întotdeauna se poate mai bine, mi-ar fi plăcut să joc în roluri mai importante, mai de substanţă. Din păcate, trendul este în jos, iar pentru cultură nu se întrevăd raze de speranţă", este de părere actorul Emil Sauciuc. El crede că în ţara noastră ar fi nevoie de mari schimbări pe toate planurile pentru că omul de cultură e lovit din toate părţile, iar la un moment dat va dispărea. "Primele care se şterg dintre toate activităţile sunt cele culturale, însă, din păcate, nu se întrevăz la orizont speranţe de mai bine. E o beznă absolută, sper să mă înşel, dar semne bune anul n-are!", a conchis interlocutorul nostru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.