Trupa "Iosif Vulcan", a Teatrului de Stat din Oradea, a prezentat aseară, în Sala Studio, cea de-a treia premieră a stagiunii 2008-2009, "Ursul", de A.P. Cehov. Regia artistică şi scenografia au purtat semnătura lui Petre Panait, iar în distribuţie i-am regăsit pe îndrăgiţii actori: Ioana Dragoş Gajdo, Şerban Borda şi George Voinese. s

Piesa "Ursul" este cea de-a treia realizare a proiectului "Cehov la Sala Studio", urmând spectacolelor "Între noi, actorii", a cărei premieră a fost anul acesta, în 12 martie, respectiv "Tragedian în infern", care a avut premiera pe 25 mai. Subintitulată "Farsă într-un act", piesa "Ursul" dezvăluie, în mod concentrat, comico-ironic, o parte esenţială a naturii umane, sugerând cât de apropiate sunt uneori furia şi pasiunea. Conflictul între ofiţerul Smirnov şi moşieriţa Popova este mărunt şi înregistrează o serie de treceri bruşte de la ceartă la preparativele unui duel între cei doi, apoi renunţarea lui Smirnov de a se lupta cu moşieriţa de care se îndrăgosteşte subit, deznodământul parodiind tipicul "happy end" al pieselor tradiţionale. Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 18:00, în Sala Studio. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Teatrului, care este deschisă de marţi până duminică, între orele 10:00-13:00, respectiv 17:00-19:00. Întrucât este un spectacol de Sală Studio (pentru fiecare reprezentaţie este disponibil un număr redus de locuri), orădenii sunt invitaţi să-şi facă rezervări din timp.