O expoziţie mai puţin obişnuită. De asta veţi avea parte dacă veţi trece, în aceste zile, pragul Galeriei "Tibor Erno", din Oradea, unde sunt expuse, începând de joi, lucrările artistului Lucian Szekely, din Cluj, reunite sub genericul "Teatru chimic". Organizarea evenimentului a fost posibilă prin sprijinul oferit de Asociaţia "Cercul de prietenie Concordia". Vernisarea expoziţiei a revenit poetului şi scriitorului Ioan Moldovan.

De ce "Teatru chimic"? Pentru că, spune Ioan Moldovan, toate lucrările stau sub semnul ideii de teatru ca lume agresată şi toxică, dovadă motivul recurent al seringii cu lichid toxic care apare în exponate. "Una din obsesiile artistului este cea a chipului uman, fie ocultat, fie schimonosit, în ambele ipostaze semnificând alterarea condiţiei umane", mai spune Moldovan. Chipurile oamenilor, desprinse din teatrul oniric, apar fie acoperite, fie au o expresie a groazei provocată de lumea în care trăiesc. Îmbinarea dintre verdele strident şi seringi redă simbolismul şi mesajul pe care artistul intenţionează să-l comunice. Nici măcar legatura dintre mamă şi făt nu mai este una plăcută. Omenirea are nevoie de vindecare, doar că lumea, prin ea însăşi, este incapabilă de acest lucru. Expoziţia cuprinde în jur de 30 de lucrări de grafică, gravură şi tehnică mixtă, şi a mai fost itinerată la Sibiu şi Cluj.

Lucian Szekely este absolvent al Institutului de Arte Plastice "Ion Adreescu" din Cluj-Napoca, având în spate o bogată activitate artistică, cu numeroase expoziţii de grup, naţionale şi internaţionale. În prezent, este profesor la Şcoala Populară de Artă din Cluj-Napoca, secţia de Grafică.