Teatrul de Stat Oradea are deosebita plăcere de a vă anunţa repunerea în scenă a îndrăgitei piese "Şi miniştrii calcă strâmb", de Ray Cooney, în regia lui Daniel Vulcu. Spectacolul este programat pentru joi, 14 ianuarie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, respectiv vineri, 29 ianuarie, de la ora 18.00, tot la Casa de Cultură.

O savuroasă comedie a încurcăturilor, "Şi miniştrii calcă strâmb" desfăşoară, într-un ritm dramatic, extrem de susţinut, o sumedenie de probleme care rezultă din aventurile amoroase ale personajelor principale. Un ministru, mâna dreaptă a premierului întârzie de la o şedinţă de guvern în care se va discuta bugetul, pentru o aventură cu secretara opoziţiei, într-o cameră de hotel. Apariţiile succesive ale soţiei ministrului, ale secretarului, ale soţului amantei, ale infirmierei, revenirile chelnerului şi ale directorului hotelului înnebuniţi de agitaţia şi gesturile echivoce ale locuitorilor camerei, culminează cu apariţia unui mort care nu este atât de ţeapăn pe cât pare. Evenimentele capătă dimensiuni tragi-comice, râsul ne pufneşte la aproape fiecare replică, iar în final asistăm chiar şi la o nuntă desfăşurată în registrul burlesc cel mai desăvârşit. În distribuţie îi veţi putea revedea pe îndrăgiţii actori: Richard Balint, Petre Ghimbăşan, Sebastian Lupu, Ioana Dragoş-Gajdo, Alexandru Rusu, Pavel Sîrghi, Corina Cernea, Adela Lazăr, Mariana Vasile, Daniel Vulcu. Scenografia poartă semnătura Vioarei Bara.