Începând din 7 martie, la Galeria de Arte Vizuale, situată în Oradea pe Republicii nr. 15, este deschisă expoziţia de pictură a artistului plastic Stela Marta, intitulată "Primăvara 2008". Organizatorul evenimentului este Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) - Filiala Oradea.

Pe simeze, se regăsesc peste 30 de lucrări în care domină verdele proaspăt, rozul şi movul, surse de inspiraţie pentru artistul plastic, reprezentând natura care revine la viaţă. "La fiecare expoziţie, Stela vine cu lucrări inedite, realizate într-o viziune proaspătă care rezonează cu atmosfera anotimpului în care expune. De data aceasta, avem în faţă o expoziţie inspirată de fluviile şi culorile pastelate ale primăverii. Tema este florală, celebrând renaşterea naturii, însă ochiul avizat recunoaşte inflexiunile marilor stiluri ale istoriei artei, inspirate preponderent din natură", a arătat criticul de artă dr. Ramona Novicov, în deschiderea expoziţiei. La vernisaj au mai participat: Iosif Gui, directorul Fondului Plastic din Oradea şi Angela Lupşea, consilier juridic al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Bihor. Lucrările rămân la dispoziţia publicului până în 21 martie, între orele 10.00 - 18.00.