"Oameni şi peisaje din Tomasovce"
După ce în prima parte a anului au fost prezentate publicului orădean mai multe expoziţii ale unor artişti fotografi din România şi Ucraina, iată că, de această dată, pe simezele Galeriei Foto Art, se regăsesc lucrările artiştilor fotografi din Slovacia.
Expoziţia, intitulată "Oameni şi peisaje din Tomasovce", cuprinde 80 de fotografii color, realizate de cei nouă membri ai Fotoclubului "Gemersky" din Slovacia. Fotoclubul a luat fiinţă în anul 2006, prin voinţa celor 11 membri fondatori, sub conducerea preşedintelui László Benedek. În ciuda existenţei sale de doar doi ani, membrii Fotoclubului au deschis mai multe expoziţii în diferite oraşe din Slovacia şi România (Marghita, Salonta şi Valea lui Mihai). Au participat cu lucrările lor la o serie de Saloane naţionale şi internaţionale, organizate în Slovacia, Ungaria şi alte ţări din Europa. Vernisajul expoziţiei a avut loc ieri, la Galeria Foto Art din Oradea, în prezenţa unui grup de şapte artişti fotografi din Slovacia, în frunte cu László Benedek. Lucrările au fost prezentate publicului vizitator de criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, fondatorul şi preşedintele CFNO, care a participat la vernisaj şi în calitate de preşedinte AAFR. Aşa cum ne-am obişnuit deja, momentul muzical a fost asigurat de artiştii Cvartetului de Coarde "Varadinum" din Oradea.
Noua expoziţie, organizată sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Oradea, va rămâne la dispoziţia publicului, până în 16 aprilie, în zilele de lucru, între orele 9:00-17.00, intrarea fiind liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.