Teatrul Regina Maria, în colaborare cu Fundaţia Rock Filarmonica, organizează, de la ora 20.00, un spectacol inedit de teatru, muzică, dans şi poezie, într-o zi aleasă: 21 martie, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Poeziei. Totodată, această zi coincide şi cu ziua de naştere a artistului orădean Florian Chelu Madeva, care va fi sărbătorit alături de prieteni şi colaboratori. În aceeaşi seară, se vor lansa şi cartea şi CD-ul "Luth, compagnon...".

Este vorba de cea de-a opta premieră a Teatrului „Regina Maria" din actuala stagiune, un spectacol de muzică şi poezie care va fi prezentat în premieră mondială absolută. Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, Victoria Balint, consultant artistic al Teatrului Regina Maria, a arătat că acest spectacol vine în întâmpinarea cerinţei publicului orădean, motiv pentru care orădenii se vor întâlni şi în viitor cu acest gen de spectacole. „Îmi place poezia, îmi place muzica şi, la propunerea lui Florian Chelu, am răspuns da. Am imaginat un scenariu, şi s-a întâmplat evenimentul. Îmbucurător este faptul că am găsit deschidere la Teatru pentru acest proiect", a menţionat Emil Sauciuc, regizorul artistic al spectacolului. Orădenii vor avea parte de un spectacol cu atmosfera renascentistă a secolului XVI, când marii poeţi erau în plină emancipare şi arta era la cote maxime. Preferata cercurilor de artă era poetesa Louise Labé, o artistă renascentistă de marcă. În spectacolul "Luth, compagnon...", regizorul artistic Emil Sauciuc va recrea o serată de tip simpozion-cenaclu, încercând să readucă spiritul acelor vremuri, creaţie ce are la bază cuvântul, sunetul, lumina şi culoarea. Din distribuţie vor face parte: Alexandrina Chelu, Iuliana Chelu, Anca Turcuţ, Zentania Lupşe, Trendler Mária - violoncel, Trendler Mónika - vioara, Emil Sauciuc, Florin Stan, Florin Tripa, Andrei Fazecas, Mircia Covaci - flaut, Igor Lungu, Ştefan Postol - pictor, Florian Chelu Madeva - chitară/voce. Muzica: Florian Chelu Madeva. Orădenii sunt aşteptaţi cu drag la eveniment. Preţul unui bilet este de 10 lei