"Ediţie specială" cu Florica Ungur, la TTV
Doamna cântecului românesc Florica Ungur a fost invitată în cadrul celei mai recente "Ediţii speciale", de la TTV, realizată de Loredana Roxin. Filmările au avut loc marţi, iar emisiunea a fost difuzată aseară, de postul local de televiziune, putând fi urmărită, în reluare, astăzi şi mâine, între orele 19.00 şi 20.30.
Cu acest prilej, spectatorii pot afla povestea de viaţă şi cânt a interpretei cântecului din Ţara Crişurilor, drumul din satul său natal, Fâşca, în care interpreta Florica Ungur a zâmbit pentru prima dată soarelui, până la plecarea la Universitate, presărate, pe alocuri, cu câteva melodii interpretate cu multă sensibilitate, aşa cum ne-a obişnuit: "Cine-o zîs întâi doina", "Slobozi, Doamne, glasul meu" şi "Mult mă-ntreabă inima". Primul dascăl al artistei a fost chiar mama sa (Ileana Cociuba), de la care a preluat unele melodii (de ex. "Noi merem după mireasă"). Alte două persoane care au influenţat deosebit de mult viaţa artistei sunt: profesorul de folclor Mihai Pop şi profesoara sa de canto de la Şcoala Populară de Artă Rhea-Silvia Pop de Popa (sora lui Ioan Pop de Popa). A absolvit cursurile Universităţii din Bucureşti, secţia limbi clasice (latină şi greacă veche) şi a fost profesoară de latină în liceu. "Cred că omul trebuie să caute mulţumirea sufletească şi fericirea înăuntrul său. Cu această convingere în suflet, încerc să ofer celor din jur câte un strop din lumina mea interioară, iar cântecul îmi este mesager" -acesta este "crezul artistic" al interpretei.
Emisiunea "Ediţia specială" de la TTV a debutat în iunie anul trecut, printre invitaţii Loredanei Roxin numărându-se: Dan Puric, Grigore Leşe, părintele Miron Erdei, respectiv actriţa Carmen Trocan, cunoscută pentru rolul din piesa "Doamna şi specialistul".
www.ceausescu.cc va prezinta-n premiera absoluta.Istoria rusinii. Jaful nestiut. Adevaruri absurde pe care ignoranta romanului le-a intretinut! Criza prezenta e intretinuta de ignoranta trecutului!