O serie de manifestări artistice estivale, reunite sub genericul "Vara muzicală orădeană", urmează să aibă loc în oraşul de pe Crişul Repede, la iniţiativa clubului Kiwanis Art Oradea, organizaţie ce doreşte să promoveze artiştii orădeni tineri, dar şi să dezvolte viaţa culturală a urbei noastre. Punerea în operă a acestui proiect este posibilă prin sprijinul Consiliului Local Oradea, care este finanţator, şi al primarului Ilie Bolojan.

"Dorim să aducem la Oradea cât mai multe spectacole stradale, de aceea invităm orădenii în parcurile din oraş pentru a se delecta cu muzică bună, de calitate", declară Iuliana Păcurar, preşedinte - fondator Kiwanis Art Oradea. Prima manifestare de acest fel a avut loc deja pe 1 iunie, de Ziua Copilului, şi a fost un concert al elevilor de la Liceul de Artă, la Orăşelul Copiilor. Responsabile de acţiune au fost prof. Doina Marcu, directoarea Liceului de Artă, şi prof. dr. Iuliana Păcurar, preşedintele clubului Kiwanis Art Oradea. Tot în această lună, mâine, 17 iunie, va avea loc spectacolul folcloric "Du-te dor şi vină iară", al studenţilor Facultăţii de Muzică Oradea, care se va desfăşura în Parcul Nicolaie Bălcescu, de la ora 19.00, coordonat fiind de conf. univ. dr. Oana Lianu şi prof. univ. dr. Zorica Pitic, membru fondator Kiwanis Art Oradea. Cu acest prilej, îşi vor da concursul soliştii vocali: Sergilia Popa, Monica Blaga, Cornelia Covaciu, Corina Marta, Daniel Panţiru, Ionel Ienciu, precum şi soliştii instrumentişti: Horia Bodea - saxofon, Gabriel Roba - saxofon, Alin Bacali - vioară, Daniel Vesa - saxofon şi Andrei Murgu - clarinet.