"Arcadia", premiat pentru valorificarea marelui repertoriu universal
Actorii Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea s-au întors, zilele acestea, de la Galaţi, unde ne-au reprezentat la Festivalul Internaţional "Gulliver", obţinând premiul pentru valorificarea marelui repertoriu universal pentru spectacolul "Albă ca Zăpada". Reuşita actorilor noştri este cu atât mai mare cu cât în concurs au participat 21 de spectacole din ţară şi străinătate, după ce, în prealabil, fuseseră selectate de un juriu condus de Marius Zarafescu, director în Ministerul Culturii şi Cultelor.
"Acest premiu este foarte important pentru noi. El ne-a fost acordat pentru valorificarea marelui repertoriu universal nu numai pentru spectacolul Albă ca Zăpada, ci şi pentru faptul că anul trecut am participat la festival cu Romeo şi Julieta, a secţiei maghiare, iar acum trei ani, cu Păcală, care a obţinut premiul de popularitate", explică Marius Aron, directorul Teatrului. În presa gălăţeană, reacţiile au apărut imediat: "Costume şi păpuşi foarte frumoase, actori intraţi foarte bine în rol, cu interpretări hazlii, fără cusur, o regie inspirată, aparţinând lui Sebastian Bărbălan, fac din spectacolul orădenilor un concurent serios la premiile festivalului", se arată în cotidianul "Viaţa liberă". Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Csuri Emese, iar din distribuţie fac parte actorii: Anca Turcuţ, Rodica Suplăcan, Marilena Prigoreanu, Mirela Corbeanu, Ioana Dagău, Florin Stan, Rin Tripa, Andrei Fazecaş, Florin Silaghi, Igor Lungu şi Alexandru Pop, şef de turneu fiind Lucreţia Traier.
Reuşita alor noştri este cu atât mai mare cu cât Rodica Suplăcan a fost unul dintre actorii nominalizaţi pentru premiul de interpretare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.