Marea familie a artiştilor plastici orădeni s-a reunit ieri, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, la invitaţia profesorului şi pictorului Ovidiu Sălăgean, care şi-a prezentat, cu acest prilej, cea de-a 14-a expoziţie personală, intitulată "Anamorfoze". Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Oradea, iar despre lucrări a vorbit criticul de artă dr. Ramona Novicov.

 

"Expoziţia oricărui artist reprezintă un eveniment special, pentru că e nevoie de mult curaj să vii în faţa celorlalţi, a publicului, cu ceea ce creezi în strictă intimitate. Dar când îţi asumi acest risc, acest moment trebuie marcat şi apreciat pe măsură...", a spus Ramona Novicov, menţionând că această expoziţie este o confesiune a unui artist foarte sensibil - ca orice artist adevărat - la semnele timpului său. Titlul, a mai spus Novicov, reflectă tensiunile acestui timp. "Expoziţia se cheamă Anamorfoze, adică reacţia la presiunile şi deformările pe care lumea actuală le exercită asupra individului. Lucrările sunt tensionate, mizând pe alăturarea puternică dintre pată şi linie, adică dintre sentiment şi concept", a mai explicat criticul de artă. Despre demersul plastic, autorul a mărturisit că lucrările sale sunt "realizate dintr-o perspectivă subiectivă", fiind studii ale formelor, ale jocului dintre lumină şi umbră. Expoziţia cuprinde peste 20 de lucrări de dimensiuni diverse, de la câteva zeci de centimetri şi până la 2 metri, pictate în ulei şi acryl pe pânză sau carton.

 

Expoziţia rămâne deschisă până în 15 septembrie, de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, intrarea fiind liberă.