Ceea ce trebuia să fie un exerciţiu normal pentru un partid de opoziţie a devenit un prilej de exhibare a celor mai ordinare apucături politicianiste. Scoţând moţiunea de cenzură la tarabă, înghiontindu-i cu ea pe liberali şi ţinând-o în palma întinsă la mila lui Băsescu, PSD şi-a adâncit propria groapă, iar Geoană şi-a consolidat eticheta lipită de Iliescu. După ameninţări publice şi negocieri secrete cu liberalii, pesediştii, supăraţi că nu primesc fotoliile ministeriale cerute, au trântit în Parlament ordonanţele de urgenţă privind restructurarea Guvernului, au decis să depună moţiunea de cenzură şi s-au dus la Cotroceni să-şi ofere serviciile. Au fost stabiliţi şi paşii următori: debarcarea guvernului liberal şi predarea cheilor Palatului Victoria lui Traian Băsescu. De asemenea, au fost luate în calcul variantele posibile de guvernare. Tot ce-au obţinut a fost promisiunea preşedintelui că, în cazul în care va trece moţiunea, va lua, anul viitor, PSD-ul în calcul, pentru o eventuală colaborare la guvernare cu PD. Când vâlva neaşteptatei apropieri încă era în toi şi presupunerile mai curgeau şuvoi, ieri, la prânz, o nouă ştire a buimăcit şi acea mică parte a opiniei publice până atunci neatinse de derută în faţa haosului politic. Informaţia, venită, conform tradiţiei dâmboviţene, pe surse, se adăuga altor zvonuri din interiorul PSD, conform cărora Viorel Hrebenciuc ar fi fost mandatat de conducerea partidului să continue negocierile cu PNL, chiar şi după depunerea moţiunii. Ce speră să obţină PSD din jocul la două capete? În cel mai bun caz, poate fi vorba de câteva posturi de miniştri. Eşuând în reformarea partidului şi ratând şansa de a dospi în opoziţie, Mircea Geoană speră că, intrând la guvernare, îşi va salva poziţia din fruntea PSD şi va reuşi să-i stopeze declinul. Consecinţa e că, în loc să fie un gest de forţă, moţiunea a ajuns, în săptămânile în care a tot fost fâlfâită patetic pe scenă, o ocazie ca PSD să se facă de râsul lumii. Ca o damă cu reputaţia pătată, principalul partid de opoziţie face naveta între liberali şi pedişti, doar-doar se vor îndura la un mariaj de conjunctură. Afront mai mare decât dublul refuz nu se putea găsi. Nici PNL, nici PD nu vor să se lege la cap cu PSD în pragul declanşării seriei de alegeri ce urmează. Şi unii, şi alţii ştiu că o alianţă cu social-democraţii va atârna greu în balanţa voturilor. Şi unii, şi alţii par să fi înţeles că, dincolo de mirajul puterii, opoziţia e mult mai profitabilă. De altfel, e bine cunoscută regula: în perioada preelectorală, voturile se capitalizează mai uşor atacând din opoziţie, decât încasând la putere. Iată, însă, că PSD-ul ignoră acest adevăr elementar, cerându-se cu disperare la guvernare. Neobţinând nimic concret de la Traian Băsescu, decât promisiuni în care numai dacă, într-adevăr, s-au tâmpit de tot ar putea crede, aşa-zişii social-democraţi se agită între Palatul Victoria şi Cotroceni, ba îngroşându-şi vocea ameninţător, ba cerşind miorlăit a pomană. Indiferent de rezultatul acestui circ lamentabil, altceva ar trebui să-i preocupe, nu variantele vehiculate prin crâşmele în care se fac şi se desfac, mai nou, guverne. Nu PSD-PNL sau PSD-PD sunt ipotezele de lucru pentru viitorul acestei uniuni de găşti ce-şi zice partid. Mult mai realistă pare versiunea scindării. Premisele interne există: PSD e într-o criză perpetuă de la înscăunarea lui Geoană încoace, iar tensiunile se apropie de momentul provocării imploziei. La condiţiile externe prielnice acesteia se lucrează de zor şi, iată, cu mult spor. PSD mai are nevoie doar de un brânci pentru a se dezagrega, spre liniştea adversarilor săi, fiind mult prea compromis şi slăbit pentru a mai merita să fie cumpărat cu nişte ministere. Că varianta ruperii ar putea fi benefică pentru o viitoare stângă românească autentică, în locul caricaturii improvizate de câţiva şarlatani ce se dau pui de Guevara - asta e o altă discuţie. După ce s-a votat pentru depunerea moţiunii, Geoană a anunţat triumfător: "a plecat trenul din gară!", uitând, însă, să mai spună încotro se îndreaptă. Dacă nu se pierdea, de emoţie, cu firea, ar fi luat aminte la răbufnirea supărată a lui Iliescu: "Dacă nu sunteţi de acord cu ce spun, atunci mă pierdeţi de muşteriu!" În acest caz, ar fi putut să vadă că între locomotiva buimacă şi vagoane creşte distanţa.