Istoria locuitorilor de pe strada Trotuşului, din Oradea, este lungă şi nu tocmai fericită. Pe lângă faptul că oamenii de aici duc o viaţă de calvar în perioada anotimpului ploios, când strada devine aproape impracticabilă, din cauza reparaţiilor ce se lasă aşteptate de foarte mulţi ani, ei se confruntă mai nou şi cu problema racordării la reţeaua de televiziune prin cablu (TVS). Timp de trei ani, 15 locuitori ai străzii Trotuşului au făcut mai multe cereri către conducerea TVS, actualmente RCS (Romanian Cable System), pentru a putea beneficia de serviciile firmei, răspunsul primit nu a fost mulţumitor, lipsa fondurilor de investiţii impiedicând demararea proiectului. Oamenii sunt revoltaţi de faptul că jumătate din proprietarii de case de pe această stradă au TVS, iar cealaltă jumătate nu. Pentru a afla, concret, motivele pentru care cei 15 solicitanţi nu pot fi branşaţi la TVS, ne-am adresat directorului marketing al Romanian Cable System, Eugen David Negruţiu, care ne-a precizat următoarele: "Încă de anul trecut, a început o nouă acţiune de racordare a blocurilor şi caselor la TVS, însă echipa care se ocupă de extinderea reţelei este destul de restrânsă şi cuprinde toată zona de vest a ţării, nefiind astfel posibil să satisfacem toate cererile". Un alt aspect al problemei, despre care ne-a vorbit interlocutorul nostru, este lipsa fondurilor, o reţea de branşare implicând multe cheltuieli costisitoare. "E posibil ca zona Trotuşului să aibă probleme din cauza reţelei principale de branşare, dar, probabil, pe viitor situaţia va fi remediată", a mai adăugat Eugen David Negruţiu. Oamenii vor fi nevoiţi să mai aştepte, până vor putea urmări mai multe canale la televizor sau "naviga" pe internet. Firma privată se pare că nu are nevoie de câştiguri suplimentare sau aşteaptă o nouă scumpire a abonamentului, pentru a satisface cererile solicitanţilor? O altă situaţie critică cu care se confruntă locuitorii străzii Trotuşului este cea a asfaltării, zona semănând mai degrabă cu un drum de ţară, îngust şi vechi. În urma discuţiei avute pe această temă cu ing. Leontin Pătcaş, şeful Serviciului Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei Oradea, am fost informaţi că strada este cuprinsă în proiectul ISPA (Instrumentul Structural de Preaderare) din anul 2006, program ce presupune reabilitarea reţelelor de canalizare, după care, abia în 2007, va începe demararea proiectului de asfaltare. "Vom trimite muncitorii să niveleze suprafaţa străzii Trotuşului cu compactorul, pentru a facilita astfel accesul maşinilor şi al oamenilor, deoarece se apropie iarna şi va fi dificil de circulat în acea zonă", ne-a informat Leontin Pătcaş. Rămâne de văzut în ce măsură edilii noştri vor reuşi să se ocupe de problemele tot mai multe cu care cetăţenii se confruntă zi de zi.